FacebookTwitterLinkedIn

Un număr de 22 de titluri au fost dezvoltate în România în 2020, printre care și Watch Dogs: Legion și FIFA21, create în birourile locale ale Ubisoft și Electronic Arts, potrivit  Asociației Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA),

Studiourile independente s-au remarcat prin titluri precum Door Kickers 2: Task Force North (KillHouse Games), Zombieland: AFK Survival (Metagame) sau Football Rivals (Green Horse Games).

“În ciuda pandemiei, 2020 și 2021 reprezintă anii care au fost cei mai fructoși în ceea ce privește numărul mare de companii internaționale care au deschis birouri la noi în țară, o dovadă a creșterii continue și a maturității industriei. Misiunea noastră rămâne neschimbată: să creăm în România un ecosistem de succes al jocurilor video”, a precizat Cătălin Butnariu, președinte al RGDA.

De asemenea, numărul studiourilor dezvoltatoare de jocuri video locale a crescut, de la 100 în 2019 la 120 în 2020. Astfel, 52% dintre studiourile românești se află în București, 15% în Cluj-Napoca, 5% în Iași, 5% în Timișoara și 3% în Brașov. 20% din studiouri își desfășoară activitatea în orașele mici ale țării precum Botoșani, Târgu Mureș, Alexandria, Brăila, Arad sau Turda.

“Cele mai importante 10 companii românești în 2020 după cifra de afaceri sunt Ubisoft România, Electronic Arts România, Gameloft România, Amber Studio, Playtika, Ati Studios, Super Hippo Games, Quantic Lab, Green Horse Games și AMC România. În studiourile românești lucrează peste 6000 de specialiști”, mai arată RGDA.