FacebookTwitterLinkedIn

India plănuiește să lanseze o versiune digitală a rupiei, devenind astfel printre primele țări care s-au alăturat trendului de a crea monede virtuale susținute de stat.

Banca centrală a Indiei estimează lansarea monedei pentru noul an fiscal, care începe în aprilie, potrivit ministrului indian de finanțe Nirmala Sitharaman. Aceasta nu a oferit însă alte detalii despre ce ar presupune lansarea sau ce impact ar putea avea noua monedă, notează CNN.

Anunțul vine în timp ce alte mari economii își avansează planuri de a lansa versiuni virtuale ale propriilor monede. De exemplu, în ultimii doi ani, China și-a testat yuanul digital în marile orașe. Iar, în prezent, acesta este una dintre cele trei metode de plată disponibile pentru sportivii, oficialii și jurnaliștii care participă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din această lună.

Europa și Statele Unite au explorat, de asemenea, posibilitățile pentru un euro și un dolar digital, deși ambele au subliniat importanța atenuării riscului financiar prezentat de orice monedă electronică.

Monedele virtuale au devenit atractive pentru indieni odată cu debutul pandemiei. În timp ce guvernul nu oferă estimări cu privire la câți oameni fac tranzacții utilizând criptomonede, rapoartele media care citează experți în industrie sugerează că țara poate deține până la 20 de milioane de investitori cripto.