FacebookTwitterLinkedIn

De la discuții privind reluarea zborurilor directe până la o serie de vizite bilaterale la nivel înalt, rivalii de lungă durată, China și India, își consolidează legăturile încet și prudent, pe fundalul abordării imprevizibile a președintelui american Donald Trump față de ambele țări, anunță Reuters.

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, urmează să viziteze New Delhi începând de luni, având întâlniri cu consilierul pentru securitate națională al Indiei, Ajit Doval, pe tema graniței disputate din Himalaya, potrivit Reuters. 

Premierul indian, Narendra Modi, urmează să se întâlnească cu președintele chinez, Xi Jinping, la sfârșitul lunii, când va călători în China – prima sa vizită după șapte ani – pentru a participa la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, un bloc regional de securitate.

Întâlnirile vin după o dezghețare a relațiilor dintre India și China, care s-au aflat într-un impas timp de cinci ani, în urma acordului din octombrie trecut privind patrularea graniței himalayene, acord care a redus tensiunile din relațiile bilaterale ce afectaseră comerțul, investițiile și transportul aerian.

Analiștii Reuters spun că relațiile au fost consolidate și în ultimele săptămâni, pe fondul unor noi tensiuni în legăturile India-SUA, după decenii de progres, odată ce Trump a impus un tarif vamal de 50% asupra exporturilor indiene către Statele Unite – unul dintre cele mai ridicate niveluri aplicate partenerilor strategici ai Washingtonului. Între timp, Statele Unite și China au convenit să prelungească armistițiul comercial cu încă 90 de zile, evitând aplicarea unor tarife de ordinul sutelor de procente asupra bunurilor reciproce.

China și India au căzut deja de acord să reia zborurile directe suspendate din 2020 și discută despre reducerea barierelor comerciale, inclusiv redeschiderea comerțului transfrontalier în trei puncte de trecere din Himalaya.

Deși comerțul de frontieră reprezintă doar o mică parte din volumul bilateral de 127,7 miliarde de dolari înregistrat în ultimul an fiscal, reluarea lui este văzută ca un pas simbolic spre normalizarea legăturilor economice.

Beijing a transmis pentru Reuters că este, de asemenea, pregătit să reia comerțul de frontieră, care a jucat mult timp „un rol important în îmbunătățirea vieții locuitorilor de la graniță și în intensificarea schimburilor dintre cele două popoare”.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.