FacebookTwitterLinkedIn

Peste 130.000 de persoane, dintre care 8.612 cetăţeni ucraineni, au intrat sâmbătă în România prin punctele de la graniţă, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPR).

Începând cu 10 februarie 2022, în România au intrat 3,94 milioane de ucraineni.

Prin punctele de frontieră au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 229.400 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 62.400 de mijloace de transport.

Sâmbătă nu a fost permisă intrarea în ţară a nouă cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 44 de cetăţeni români, din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.