În Franța, dificultățile de aprovizionare cu combustibili auto au continuat și în acest weekend din cauza grevei lucrătorilor din rafinării și depozitele de carburanți. Principala revendicare a protestatarilor este majorarea salariilor cu 10%.
Noi greve și proteste sunt anunțate și în această săptămână. Transportul în comun va fi puternic afectat. Se așteaptă și oprirea activității la unele centrale nucleare.
Luni, 17 octombrie, este zi de grevă generală și manifestații de stradă în toate domeniile de activitate, atât din sectorul public, cât și din cel privat. Se solicită majorarea salariilor în raport cu rata inflației și creșterea puterii de cumpărare a populației, la apelul confederației sindicale CGT, cel mai activ sindicat din Franța.
La mișcarea sindicală de luni vor participa și alte categorii profesionale, precum lucrătorii din centralele nucleare. Participă la mișcarea socială și o parte din cadrele didactice și medicale, funcționarii publici, lucrătorii din porturi, cei din supermarket-uri, precum și din unele ramuri industriale, notează RRA.