Majorări de taxe în Ordonanța trenuleț – Impozitul pe dividende crește de la 8% la 10%; plafonul pentru microîntreprinderi se reduce la 250.000 euro, iar începând cu 1 ianuarie 2026 la 100.000 euro, potrivit documentului postat pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Prin ordonanță se propune majorarea cotei de impozit de la 8% la 10% pentru dividendele distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2025.
Pentru aplicarea sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor, începând cu anul fiscal 2025, se propune:
– reducerea plafonului de venituri realizate de către o persoană juridică română, de la 500.000 euro la 250.000 euro, inclusiv pe parcursul anului fiscal, iar începând cu 1 ianuarie 2026 la 100.000 euro;
– eliminarea condiției de realizare a veniturilor din consultanță și management, în proporție de 80%, utilizată pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor.
Se actualizează codurile corespunzătoare activităților pentru care impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se calculează prin aplicarea cotei de 3%, dar și verificarea condiției de aplicare a sistemului de impunere o singură dată, începând cu anul 2024, de către contribuabilii din HoReCa.
De asemenea, pentru anul fiscal 2025, respectiv 2026 se clarifică modul de verificare a condiției legate de plafonul propus de 250.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru venituri realizate de microîntreprinderi precum și modul în care se verifică nivelul veniturilor din consultanță și management în vederea încadrării ca microîntreprindere.
Ajustarea deficitului bugetar
Pentru respectarea angajamentelor asumate prin PNRR și prin Planul Bugetar-Structural Național pe Termen Mediu – 2025-2031 sunt propuse câteva măsuri:
1. Eliminarea facilităților fiscale acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, ca urmare a desfășurării activității de creare programe pentru calculator sau de la angajatori din sectoarele construcții, agricol și industria alimentară în condiţiile stabilite prin Codul fiscal, începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025.
2. În cazul veniturilor din dividende, se propune majorarea cotei de impozit de la 8% la 10% pentru dividendele distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2025.
Măsurile propuse prin proiectul de act normativ au în vedere angajamentul asumat de Guvern în cadrul PNRR privind revizuirea cadrului de impozitare existent în România, conform Componentei C8. “Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii”, respectiv Reforma R4 – Revizuirea cadrului fiscal, inclusiv reducerea etapizată a distorsiunilor și stimulentelor fiscale excesive, asigurându-se corectitudinea și echitatea în sistem pe principiul neutralității taxării,
precum și implementarea unui sistem fiscal mai corect, mai eficient, mai simplu și mai transparent, fără a fi afectată creșterea economică și dezvoltarea sectoarelor economice impactate de deciziile de politică fiscală.
Eliminarea facilităților fiscale a fost recomandată și de Banca Mondială în cadrul analizei legislației fiscale românești efectuată ca parte a PNRR.
De asemenea, prin Planul Bugetar-Structural Național pe Termen Mediu – 2025-2031 prezentat Comisiei Europene, Guvernul României s-a angajat să asigure o traiectorie de ajustare a deficitului bugetar începând cu anul 2025, printr-o serie de măsuri, inclusiv prin reforme fiscale care au între obiective ajustarea sistemului de facilități fiscale pentru principalele categorii de impozite și taxe astfel încât să se respecte principiul impunerii echitabile dar și pentru a evita formarea unor distorsiuni în materie de politică fiscală ceea ce ar presupune generarea unor inechități fiscale între diferite categorii de contribuabili.
Se propune majorarea cotei impozitului pe dividende, de la 8% la 10%, pentru dividendele distribuite/plătite persoanelor nerezidente, pentru corelare cu regimul fiscal aplicabil dividendelor distribuite/plătite persoanelor rezidente, regim ce are în vedere angajamentul asumat de Guvern în cadrul PNRR privind revizuirea cadrului de impozitare existent în România, conform Componentei C8. “Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii”, respectiv Reforma R4 – Revizuirea cadrului fiscal.
Impozit pe construcții
Se reinstituie impozitul pe construcții, datorat de:
– persoanele juridice române, cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, asociaţiilor, fundaţiilor şi a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit legilor de organizare şi funcţionare;
– persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România;
– persoanele juridice cu sediul social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene.
Impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5 % asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, inclusiv în situația în care sunt închiriate, luate în administrare/concesiune sau în folosinţă. Impozitul se plătește în două rate egale, până la datele de 25 mai inclusiv şi 25 septembrie inclusiv. Impozitul instituit este venit al bugetului de stat, și se administrează potrivit Codului de procedură fiscală.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.