FacebookTwitterLinkedIn

Unele dintre cele mai mari dețineri de acțiuni ale fondurilor includ giganții Gazprom și Rosneft, precum și instituția financiară Sberbank, ale cărei acțiuni listate la Londra s-au prăbușit cu 74%.

Deși banca centrală a Rusiei a închis Bursa de Valori din Moscova, o serie de tranzacții cu fonduri concentrate de Rusia în Statele Unite s-au prăbușit, reflectând valoarea de piață a sutelor de milioane de dolari șterse din acțiunile rusești, pe măsură ce sancțiunile internaționale împotriva țării au determinat economiștii să reconsidere viabilitatea investițiilor pe piața rusească.

După ce Rubla a scăzut la un nivel record, banca centrală a Rusiei a anunțat că va închide tranzacțiile de pe Bursă până pe 5 martie și „evaluează fezabilitatea” redeschiderii „în funcție de evoluția situației.”

Câteva dintre companiile rusești au continuat să efectueze tranzacții pe piața din SUA, printrevare VanEck Russia și iShares MSCI Rusia, cu active de aproximativ 1 miliard de dolari, respectiv 350 de milioane de dolari.

Fără tranzacționări active în Rusia, Harry Whitton, șeful de la departamentul de tranzacționare cu acțiuni de la Old Mission Capital, a declarat că prețurile se bazează în mare parte pe sentimentul investitorilor, amintind că atunci când Grecia și-a închis piețele din cauza tulburărilor economice din 2015, acțiunile s-au redeschis la aproape aceeași valoare ca ETF-urile din SUA, potrivit Forbes SUA

ETF-ul este un fond de investiții tranzacționat la bursă sau un coș de titluri – acțiuni, obligațiuni, produse de bază sau o combinație a acestora – pe care le puteți cumpăra și vinde prin intermediul unui broker. ETF-urile oferă cele mai bune atribute ale celor două active populare: oferă diversificare, precum fondurile mutuale și sunt ușor de tranzacționat, precum acțiunile.

Director executiv al furnizorului de indici MSCI a declarat pentru Reuters că piața rusă a devenit „neinvestibilă”, argumentând că eliminarea listelor națiunii de pe indici a fost „următorul pas natural”, dacă clienții și investitorii nu pot tranzacționa în piață.