Cautare




, Editor Coordonator

Lifestyle |
|

Implantologia specială – O nouă speranță

„Am făcut un test drive cu BMW Z4 și am ajuns la concluzia că nu e pentru mine”, mi-a spus doctorul Chemal Taner, căruia i se spune #zygoman, fiind autorul unor operații în premieră în stomatologia autohtonă și mondială. Îi înmânasem dlui doctor, fondatorul rețelei de clinici Implantodent, ediția de luna trecută a revistei Forbes Life, care avea pe copertă respectivul automobil și, cum discuția apucase de la sine pe un traseu lejer, am lăsat-o să meargă înainte...
dr taner chemal

Ce faceți în timpul liber?

În timpul liber încerc să fiu tată, încerc să fiu soț… Din păcate, am puțin timp liber, dar încerc să-l petrec pe tot cu familia. Am diverse hobby-uri, încă din tinerețe – unul dintre ele este tirul cu arcul tradițional, pe care probabil îl am în ADN – eu fiind tătar, tătar dobrogean.

Este un sport cu totul deosebit de celelalte forme de tir cu arcul pentru că țintirea se face instinctual. Nu ai sistem de ochire, nu există nici măcar un punct de sprijin al săgeții. Practic, săgeata se sprijină pe mână. Tătarii țineau câte o săgeată între fiecare pereche de degete și puteau încărca arcul foarte repede. Acesta era unul dintre avantajele pe care le aveau în luptă. O altă deosebire este că, dacă la toate celelalte arcuri întinzi coarda ca să tragi, la cel mongol împingi crosa. De altfel, încă din copilărie mă jucam cu arcuri și praștii…

Cum ați trecut de la aceste preocupări la o carieră în medicina dentară?

A fost o alegere pe criterii pragmatice, făcută cu ajutorul unor prieteni apropiați care activau în medicina dentară. Interesul meu are la bază faptul că stomatologia îmbina foarte bine medicina și spiritul antreprenorial pe care îl moștenesc tot din familie, o familie de vechi negustori tătari.

Dar nu poți face stomatologie fără anumite dotări. Adică e nevoie din start de o investiție, pe când în celelalte domenii medicale nu ai nevoie decât de un birou.

Categoric. Dacă ar fi fost să mă iau după tata, trebuia să am un serviciu călduț și atât. Și, într-adevăr, după facultate am ajuns într-un astfel de serviciu: era o policlinică de stat semiprivatizată, în care nu se investea nimic, doar se exploata totul la maximum. După un an, am realizat că din acea policlinică viitorul se vedea destul de sumbru. În primul rând, datorită mentalității colegilor, care proveneau dintr-o altă generație, obișnuită că medicul nu trebuie să investească sau să evolueze profesional în vreun fel. Și mi-am dat demisia, fapt care s-a tradus, acasă, printr-un moment foarte tensionat: concluzia tatei a fost că nu-mi place munca. Însă, cu puțin timp înainte, interacționasem în Turcia cu un altfel de medicină dentară, văzusem altfel de aparatură; fiind tânăr, m-a fascinat noutatea și mi-am zis că pot aduce această noutate și în România. Așa că o perioadă am importat aparatură medicală în România, unde piața în domeniu era virgină. Am înțeles că există anumiți oameni, chiar așa, la un nivel timid, cât se putea la începutul anilor ’90, care caută altceva în privința serviciilor medicale. Și am intuit că acest gen de oameni va căuta altceva și în cazul medicinei dentare. Prin urmare, deschiderea primului cabinet, pe un bulevard central din Constanța, într-o garsonieră închiriată, dar cu aparatură performantă, a fost un succes din start.

Cum v-ați găsit pacienți?

Cum pe atunci nu existau reviste, protipendada Constanței a fost cea care mi-a făcut reclamă, pe cale orală. Pacienții au fost fascinați pentru că propuneam un concept de cabinet total diferit de cel din policlinică. Accentul a fost pus de la început pe igienă. Am investit mult în echipamente de dezinfecție și sterilizare, și am avut inspirația să marchetez acest aspect. La scurt timp am deschis al doilea cabinet – aveam pe atunci entuziasmul tinereții, puteam să muncesc 12-14 ore pe zi și nici nu mi se părea că muncesc. Era bucuria unui business care mergea din plin, la care se adăuga satisfacția medicului care-și tratează cum trebuie pacienții.

Astăzi, 20 de ani mai târziu, munciți cu aceeași plăcere?

Absolut, stau în fiecare zi în clinică minimum 10 ore. Și nici azi nu simt că muncesc.

Știu că aveți specializări făcute în Statele Unite.

Când am considerat că din punct de vedere al dotărilor îmi permit o relaxare, am început să investesc în educația mea profesională. Mergând pe la diferite manifestări de specialitate în străinătate, mi-am dat seama că noi, aici, ieșim din facultate cu niște noțiuni învechite, nu suntem la curent cu cele mai recente manopere sau materiale. Colegii din generațiile anterioare nu au avut ocazia să călătorească și să vadă alte lucruri, ei au fost prizonierii acelor policlinici de stat.

Probabil că, după o vârstă, intervine și blazarea.

Mulți s-au blazat, s-au plafonat, a apărut autosuficiența, comoditatea dată de un „loc călduț”. Pe de altă parte, cea mai puternică opoziție am avut-o din partea medicilor de vârstă înaintată, care mai că-mi spuneau că fac vrăjitorii. Dar era, pur și simplu, vorba de noutate, de niște proceduri pe care ei nu le cunoșteau. În plus, existau și pacienți care-și doreau manopere de calitate – nu mulți, e drept, eu am prins perioada de pionierat în care trebuia să învățăm oamenii că spălatul pe dinți trebuie să devină o prioritate.

Dar educația e la fel de necesară și azi, nu cred că stăm grozav la capitolul igienă orală.

E adevărat. Azi e mai important să ai un obiect cu care te poți lăuda decât să investești în sănătate. Însă calitatea vieții e importantă. E drept, o dantură frumoasă nu-ți ia ochii ca o mașină de lux. Revenind la America, acolo am găsit cea mai interesantă abordare a medicinei dentare, bazată pe pragmatismul lor în formă pură. Ei nu analizează foarte mult biologia, ei raportează totul la bani, iar pacientul, fără să vrea, se raportează și el la acest aspect. De la americani am învățat să-mi ordonez foarte bine ideile și să abordez un caz clinic pe principii clare și pragmatice. Noi nu dialogam cu pacienții, școala românească de medicină avea această problemă. Stomatologia are nevoie de comunicare, trebuie să identifici din start așteptările pacientului și ce buget are. Am învățat să planific foarte riguros tratamentul și să am mereu pregătită o alternativă. Nu în ultimul rând, am învățat manopere foarte noi și foarte avangardiste, americanii sunt ași în acest domeniu.

Apropo de vrăjitorii: una dintre procedurile care v-au adus notorietate se numește Quad Zygoma. Despre ce e vorba?

Aveam pacienți care fie nu mai aveau niciun dinte, fie mai aveau doar dentiție terminală, o dantură grav afectată de boala parodontală. Întâmplarea face că mulți dintre acești pacienți, după ce își neglijaseră ani de zile dantura, ajunseseră la un confort financiar care să le permită soluția pe care am descoperit-o în America – implanturile zigomatice. Aceste implanturi te scutesc de adiție osoasă pentru că nu folosim pentru ancorare osul maxilar, ci osul zigomatic, osul pomeților. Comparativ cu implanturile tradiționale, aceste implanturi sunt foarte lungi. Cu patru implanturi zigomatice, tehnică denumită Quad Zygoma, pe care am adus-o noi din America, îi schimbai efectiv viața unui pacient care nu mai avea nicio șansă la dantură fixă și șanse mici la dantură mobilă. Am reabilitat sute de pacienți cu această metodă; unii dintre ei, când s-au văzut din nou cu dinți în gură, au început să plângă. Apoi am făcut în premieră o operație care se numește Six Zygoma. Este o procedură care nu s-a mai făcut nicăieri în lume. Pacienții din Occident care ajunseseră în stare de atrofie osoasă severă și fără dinți erau trecuți de 65 de ani. Eu, în România, aveam pacienți care ajunseseră la acest stadiu la 45-50 de ani. Din punct de vedere biologic, patru implanturi ar fi fost suficiente, dar nu știam dacă vor funcționa din punct de vedere biomecanic. Cum pacientul avea oase zigomatice voluminoase, am putut să inserăm șase implanturi, trei pe fiecare parte, tehnică pe care noi am botezat-o Six Zygoma. Pe urmă am introdus implanturile pterigoidiene (se ancorează în osul pterigoidian), implanturile nazale, transsinuzale – și așa am intrat pe teritoriul implantologiei avansate, care utilizează tehnici și implanturi speciale, care evită adițiile osoase voluminoase și care îmbunătățește de a doua zi calitatea vieții.

Ce prețuri au procedurile pe care le faceți?

Încercăm să ținem manopera la nivelul pieței românești, fiindcă sunt niște proceduri foarte scumpe, care se fac în săli speciale, cu anestezie generală și cu echipă interdisciplinară (anestezist, chirurg implantolog, chirurg maxilo-facial, protetician, tehnician specializat). Cu cât aduci laolaltă oameni mai mulți și mai specializați, costurile cresc. Manoperele noastre sunt sub nivelul vestului Europei sau al SUA. Un Quad Zygoma costă la noi 12.000 de euro, în timp ce în Germania și Belgia este 40.000-50.000 de euro, și 70.000-100.000 de dolari în SUA.

Sunteți mulțumit?

Da. Dacă aș lua-o de la capăt, aș face același lucru. Și, cu toate că sunt tătar dobrogean și musulman, eu cred că Dumnezeu este unul singur și Lui îi mulțumesc când mă trezesc și când adorm. Îmi place să spun că eu îl am pe Dumnezeu în vârful bisturiului, fără El nu s-ar fi întâmplat nimic, El a aliniat niște planete și a făcut să am succes și o familie frumoasă. Am doi băieți destul de mari, pe care i-am crescut în spirit bărbătesc, tătăresc. Cel mare face în curând 18 ani și se pregătește pentru medicină dentară. Va merge la Barcelona pentru că acolo este cel mai bun nucleu de chirurgie maxilo-facială din Europa. Cel mic are 16 ani. Sper ca ei să preia într-o zi și meseria mea, și afacerea.

Și dvs. ce ați face? V-ați retrage pe o insulă? Cred că v-ați plictisi…

Nu pe o insulă, dar m-aș muta în Mongolia. Este țara căreia am simțit că-i aparțin. Am fost anul trecut acolo și sper să merg an de an în Mongolia. Anul acesta, pe lângă turul deșertului Gobi, voi merge la Ulan Bator, unde țin un curs de implantologie avansată. Mongolii sunt oameni calzi, sinceri, recunoscători pentru puținul pe care îl au, oameni care trăiesc liber. Am mers în partea central-nordică a Mongoliei și am văzut ce înseamnă să trăiești în iurtă, în sinergie cu natura, să călărești… Acolo m-aș retrage.

E totuși cale lungă de la tehnologia avansată din cabinetele dvs. până la traiul nomad.

Este. Nu avem nici măcar curent electric, în iurtă folosim lumânări. Simplitatea, bunătatea, spiritul pozitiv și dorința mongolilor de a ajuta se regăsesc și în mine, în munca mea. Am nevoie de tehnologie ca să aduc performanță în actul medical, însă bunătatea și empatia sunt gratuite și vin din suflet, nu e nevoie de tehnologie.

Familia vă însoțește când mergeți în Mongolia?

Nu, băieților mei încă nu am reușit să le trezesc interesul asupra acestor chestiuni. Pentru ei ar fi mai tentant dacă le-aș propune să mergem la Los Angeles. Dar nici nu am insistat, am încercat să-mi dau seama cum aș fi reacționat eu, la 18 ani, dacă tata mi-ar fi zis să mergem în Mongolia. Dar sunt sigur că băieții mei își vor descoperi într-o bună zi rădăcinile. Deocamdată, sunt mulțumit să știu că au deprins tăria de caracter, orgoliul, perseverența și adaptabilitatea caracteristice mongolilor. Sunt elementele unei fundații solide pe care vor reuși să-și construiască un viitor în domeniile în care vor excela. Și cu siguranță vor excela.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii