Imobilul Ernest Doneaud este legat indisolubil de numele arhitectului Ernest Doneaud, figură marcantă a societății bucureștene din prima jumătate a sec. al XX-lea, reprezentant al stilului eclectic, care a schițat Palatul Senatului, Palatul de Justiție din Ploiești, Hotelul Palace, Hotelul Lido, pavilionul Băilor Govora, Hotelul Central din Călimănești și Maternitatea din Iași.
Interesul arhitectului pentru zona centrală a Capitalei este lesne de înțeles, căci aici, pe strada Nicolae Golescu colț cu strada Șaguna, se afla casa prietenului său, arhitectul Dimitrie Maimarolu. De asemenea, la mică distanță, pe strada Alexandru Lahovary, acesta a realizat Casa Duca, pentru familia politicanului Alexandru Duca.
De Crăciunul anului 1920, arhitectul Doneaud a solicitat Primăriei stabilirea alinierii străzii fără nume, care separa lotul cumpărat de acesta, cu Ateneul Român, în vederea începerii lucrărilor de proiectare ale unui imobil destinat unor apartamente de locuit, intenția acestuia fiind să le valorifice, prin vânzare sau închiriere.
Lărgimea străzilor din jur a fost stabilită inițial la 10 metri, însă pentru noua stradă dinspre Ateneu, denumită actualmente Constantin Esarcu, se considerau necesari 12 metri, fapt care ar fi redus din terenul lui Doneaud, care a fost dispus să-l cedeze, pentru a onora estetica orașului.
Peste doi ani s-a preconizat începerea demolării clădirii vecine Ateneului, o casă cu etaj deținută în proprietate de o domnișoară, Zossima, pe terenul din stânga Ateneului fiind construite mai multe case cu dependințe.
Valorea totală a terenurilor expropriate, deținute de Zossima și Doneaud, era mai mică cu aproape un sfert din valoarea construcțiilor noilor imobile, arhitectul renunțând la un etaj al propriei clădiri, pentru a se conforma înălțimii de 17 metri, aceasta fiind cu un metru mai “scundă” decât Ateneul Român.
În documentele aceluiași an apare numele primului chiriaș, Langier Heliade Rădulescu, care ar fi trebuit să se mute în noul imobil ridicat de arhitect, care a devenit coproprietar cu Gisi Mladenovici, inginerul Dionisie Ghermani și avocatul N. Stănescu, pentru ambele clădiri din stânga Ateneului.
Aceștia au împărțit costurile scării principale, ale instalării ascensorului și plata portarului. Doneaud a ridicat astfel cele două imobile, cel propriu având 160 mp, iar celălalt fiind mai mare cu 10 mp, alți 104 mp fiind ocupați de o construcție mai veche.
Din sumele plătite în urma exproprierii, prin Societatea Ateneului Român și Primărie, arhitectul a acoperit valoarea Creditului Urban și a achitat parțial cele trei ipoteci către Banca Românească.
La 11 iulie 1923, Doneaud a început lucrările pe latura terenului său, mărginit de noua stradă care s-a deschis, solicitând evacuarea locatarilor, un medic al Serviciului Geografic al Armatei și un funcționar public, invalid de război.
Arhitectul a locuit – cu întreruperi – în clădire, până la sfârșitul vieții. Monograma acestuia stă mărturie pe feroneria balconului de la etajul patru, de pe colțul străzilor Nicolae Golescu și Episcopiei 2-4.
În anul 1950 au fost naționalizate 11 apartamente din clădirile de pe strada Episcopiei 6, restul fiind deja vândute până la acel moment, iar pe fostul loc Zossima a fost construit imobilul Societății Construcția Modernă, după planurile arhitectului Ioan G. Mayer, al cărei membru și ulterior președinte a fost arhitectul român de origine franceză, aici funcționând și sediul Societății Arhitecților din România.
Clădirea descrisă de istoricul Oana Marinache, în volumul Ernest Doneaud – Visul liniei, a început să-și recapete strălucirea de altădată, o parte din ea fiind deținută de compania Regatta Real Estate, care găzduiește aici galeria de artă Rotenberg-Uzunov, un spațiu sacru al artei și al frumosului.