În 2024, IMM-urile din Republica Moldova au generat venituri din vânzări de 308 miliarde de lei, în creștere cu 22 miliarde de lei față de anul anterior, ceea ce echivalează cu un avans de 7,7%. Totodată, profitul total înainte de impozitare a ajuns la peste 30,8 miliarde de lei, marcând o creștere anuală de 8,3%.
IMM-urile au continuat să joace un rol dominant în economia Republicii Moldova, reprezentând 99,2% din totalul companiilor raportate, conform datelor Biroului Național de Statistică. Acestea au angajat 65,5% din totalul salariaților și au generat 46,1% din veniturile totale din vânzări în 2024, în creștere față de anul precedent.
Sectorul comerțului rămâne reprezentativ, concentrând aproape o treime din IMM-uri, urmat de agricultură, industrie și servicii profesionale. De asemenea, profitul înainte de impozitare al IMM-urilor a crescut cu 8,3%, reflectând o evoluție pozitivă a acestui sector vital pentru economie.
Analiza indicatorilor IMM indică că în anul 2024: veniturile din vânzări, în medie, pe o întreprindere au constituit 4,5 mil. lei, similar ca în anul 2023; veniturile din vânzări ale IMM în medie pe un salariat au constituit 865,2 mii lei, cu 53,0 mii lei (sau 6,5%) mai mult față de anul 2023; numărul de salariați, în medie, pe o întreprindere în anul 2024 și 2023 a fost de șase persoane.
În anul 2024, cea mai mare parte a companiilor mici și mijlocii și-au desfășurat activitatea în domeniul comerțului, constituind 21,7 mii întreprinderi, sau 31,8% din totalul IMM-urilor.
În agricultură, silvicultură și pescuit au activat 6,0 mii de companii sau 8,8% din totalul IMM, în industria prelucrătoare au activat 5,2 mii de companii sau 7,5% din totalul IMM-urilor, în activități profesionale, științifice și tehnice au fost active 6,6 mii de companii sau 9,7% din totalul IMM-urilor.
Note:
1 Informația este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
2 Informația este elaborată în baza situațiilor financiare prezentate de către entități care țin contabilitatea în baza sistemului contabil în partida dublă, cu excepția băncilor, companiilor de asigurări și asociațiilor de economii și împrumut a cetățenilor, organizațiilor necomerciale și instituțiilor bugetare. Atribuirea entităților la sectorul ÎMM se realizează conform criteriilor prevăzute în art.4 din Legea cu privire la întreprinderile mici și mijlocii nr.179/2016.