Premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică seara, că, în anumite localități, impozitele pe proprietate pentru persoanele fizice ar putea crește de la 1 ianuarie 2026, în unele cazuri chiar cu până la 70%, acolo unde acestea nu au mai fost indexate de ani de zile.
Ilie Bolojan a precizat că, din datele existente, impozitele nu sunt la un nivel care reflectă valoarea proprietății, creșterea impozitelor urmând să fie cuprinse în al doilea pachet de măsuri de austeritate, conform Agerpres, preluat de la Antena 3 CNN.
Întrebat dacă impozitele ar putea crește cu 70%, premierul a răspuns că acest lucru este posibil, în localitățile unde nu s-au indexat de ani de zile.
Ilie Bolojan: .Afirmația generală nu este așa, dar este posibil ca acolo unde, într-o comună, de exemplu, nu s-au indexat impozitele de ani de zile, să se ajungă la o astfel de majorare exclusiv pentru persoanele fizice. Pentru că, pentru persoanele juridice, calculele se fac după alte formule care țin cont de valoarea activului respectiv. Dar este posibil ca, în anumite situații, să se întâmple și acest lucru.
Deci, o creștere de impozite pe proprietăți la persoanele fizice, datorită faptului că ele nu au fost calculate funcție de valoare de piață, este posibilă de la 1 ianuarie anul viitor.”
Premierul a menționat că aceste ajustări sunt luate în calcul în contextul crizei bugetare prin care trece România.
În ceea ce privește destinația fondurilor obținute din majorările de impozit, Bolojan a declarat că vor fi încasate de autoritățile locale, reprezentând venituri suplimentare pentru bugetele acestora.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.