Premierul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit cu Fatih Birol, directorul executiv al Agenției Internaționale a Energiei (AIE), aflat în prima sa vizită oficială în România pentru a discuta despre consolidarea cooperării cu AIE, în contextul în care România analizează aderarea la agenție, odată cu avansarea procesului de aderare la OCDE.
Premierul a prezentat situația actuală a sectorului energetic, subliniind atât diversificarea mixului de energie, cât și provocările care afectează stabilitatea și prețurile din piață: lipsa capacităților de stocare și nivelul redus al interconectărilor cu rețelele vest-europene.
„România are un mix energetic solid și în expansiune, însă, fără soluții de stocare și interconectări suficiente, ajungem să avem surplus de energie la prânz și importuri scumpe seara, când producția nu acoperă cererea. Cooperarea cu AIE ne poate ajuta să corectăm aceste dezechilibre, cu impact direct asupra prețurilor suportate de populație și economie”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Directorul executiv al AIE a subliniat deschiderea agenției pentru o colaborare mai strânsă cu România, într-un context regional marcat de preocupări crescute privind securitatea energetică. Discuțiile au vizat evoluțiile recente ale piețelor energetice, impactul războiului din Ucraina și dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare pentru tehnologiile de energie curată.
Fatih Birol a menționat că AIE poate sprijini România prin expertiză tehnică, inclusiv prin realizarea unei evaluări complete a sistemului energetic și formularea unor recomandări pentru modernizarea acestuia.
Întrevederea a abordat și prioritățile energetice ale României: valorificarea resurselor interne, dezvoltarea proiectelor nucleare, regenerabile și pe gaz cu emisii reduse, precum și modernizarea infrastructurii de transport și stocare. Cei doi au discutat despre rolul României ca furnizor de stabilitate energetică în regiune, inclusiv pentru Ucraina și Republica Moldova.
„România oferă oportunități în domeniul energiei, iar expertiza AIE poate accelera proiectele care duc la sisteme mai eficiente, mai sigure și, în final, la prețuri mai accesibile pentru consumatori. Vom consulta instituțiile responsabile și vom analiza cea mai bună cale pentru a avansa către o eventuală aderare”, a precizat premierul.
Guvernul își reafirmă angajamentul pentru modernizarea sistemului energetic, creșterea interconectivității și asigurarea unor prețuri mai stabile pentru populație și economie.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.