Directorul executiv al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, este de părere că actuala criză derivată din închiderea strâmtorii Ormuz va transforma în mod ireversibil piaţa energetică mondială, impulsionând dezvoltarea transportului electric şi energia nucleară.
„Este prea devreme pentru a stabili toate reacţiile pe termen lung, dar mă aştept ca maşinile electrice să primească un impuls puternic”, a spus Birol la o conferinţă de presă la Viena, în timpul prezentării raportului IEA privind sectorul energetic din Austria, potrivit EFE.
Biroul a subliniat gravitatea crizei declanşate de conflictul cu Iranul, început pe 29 februarie de SUA şi Israel, şi de ulterioara blocare a strâmtorii Ormuz, pe unde trecea 20% din ţiţeiul comercializat la nivel global.
Conform estimărilor IEA, pierderea în ceea ce priveşte oferta mondială de ţiţei se ridică la 14 milioane barili pe zi (mbz), aproape 13,5% din media consumului mondial estimat de agenţie pentru acest an.
În pofida armistiţiului în vigoare, expertul a avertizat că piaţa a suferit deja daune ireversibile în această criză.
Potrivit lui Birol, multe ţări vor adopta răspunsuri strategice pentru a reduce dependenţa de importurile provenite din zonele cu risc geopolitic ridicat, prioritizând producţia internă, deoarece criza a reliefat vulnerabilitatea lanţurilor de aprovizionare.
Directorul IEA a comparat situaţia actuală cu criza petrolului din 1973, care a făcut industria să dubleze eficienţa combustibililor la autovehicule. În mod similar, Birol se aşteaptă acum la un salt calitativ al eficienţei energetice.
Pe de altă parte, acesta estimează o reconfigurare a rutelor comerciale globale, mai arată sursa citată.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.