Lung de 45 de metri, elegantul iaht „Grace” a fost complet restaurat și poate primi 16 oaspeți dornici de o croazieră de neuitat în jurul Insulelor Galápagos.

Compania de croaziere de tip „boutique” Quasar Expeditions este cea care a reinventat ambarcațiunea istorică datând din „Epoca de Aur a Călătoriilor”. Construit de Camper & Nicholson’s, vasul a fost dăruit fostei actrițe americane – devenită prințesă – și prințului Rainier al III-lea de către armatorul Aristotel Onassis, cu ocazia căsătoriei lor, în anul 1956. Cei doi și-au petrecut atunci luna de miere navigând de-a lungul coastelor Corsicii și Sardiniei, cu oprire în Mallorca.

Iahtul a fost păstrat de principatul Monaco timp de doi ani după călătoria cuplului princiar pe mare, până când o femeie de afaceri a cumpărat-o în 1958 și a redenumit-o „Daska”, după fiica ei.
A devenit „Angela” în 1975, când Vassilios Lefakinis, un armator grec, a cumpărat vasul, semnând contractul de vânzare-cumpărare pe un șervețel, la hotelul Hilton din Atena. Redevine „Daska” în 1983, înainte să fie confiscată de guvernul jamaican pentru neplata taxelor.
Descoperită de John Issa la o licitație în anii `80, primește numele „Zein”, pe care îl păstrează până ce intră în posesia actualului proprietar.
Achiziționat în 2007 de către Quasar Expeditions și rebotezat „Grace”, vasul a trecut prin mai multe recondiționări. Cea mai importantă a fost ultima, realizată împreună cu o companie de design renumită din Chile – Enrique Concha & Co. Grace a fost transformată într-un vas de croazieră de lux, cu îmbunătățiri tehnice extinse – cum ar fi montarea unor stabilizatori care fac ca nava să avanseze lin și silențios pe valuri. Motoarele au fost înlocuite cu unele noi, mai performante, iahtul putând atinge astăzi o viteză maximă de 15 noduri.



Cele opt cabine sunt decorate elegant, în stil contemporan, cu detalii din lemn cald, în armonie cu mobilierul modern. Tehnologii inovatoare au fost strecurate discret în decorul ce păstrează aerul perioadei care a consacrat ambarcațiunea: iluminat reglabil cu senzori, porturi și prize USB etc.
Noul salon pentru cafea este locul gândit de designerii chilieni pentru oaspeții dornici de socializare pe perioada croazierei, iar meniul original al prințesei Grace de Monaco a fost reinventat pentru a oferi o experiență gastronomică pe măsură.

Puntea generoasă a vasului – unde se găsește și un jacuzzi –, poate fi locul ideal pentru observarea florei, dar mai ales a faunei bogate a zonei – delfini, balene, lei de mare, păsări rare sau faimoasele țestoase uriașe de Galápagos, ce pot fi zărite de departe, de-a lungul plajelor.

„Grace” are trei itinerarii diferite în insulele Galápagos: două călătorii de câte opt zile și un voiaj care durează 15 zile. Tarifele încep de la 8.500 de dolari de persoană, iahtul fiind disponibil pentru închiriere și în sistem „charter”.