FacebookTwitterLinkedIn

Hubix, companie românească de management și investiții imobiliare, anunță o investiție de 20 de milioane de euro în dezvoltarea ansamblului rezidențial Abito Pipera. Proiectul mixt va include 150 de apartamente, spații comerciale și zone comune.

„Pentru noi, Abito Pipera este un prim pas în nordul Bucureștiului și vine în urma unei analize foarte atente a zonei. Ne-a interesat combinația dintre cererea reală de locuire, infrastructura existentă și potențială și perspectivele clare de dezvoltare, inclusiv pe zona de transport public. Zona Pipera este probabil cea mai fierbinte zonă de investiții imobiliare din România și va continua să rămână astfel”, a declarat Daniel Tudor, Chief Investment Officer al Hubix.

Execuția proiectului va fi realizată de City Construct, iar începerea lucrărilor este programată pentru ianuarie 2026. „Proiectul este gândit excelent din punct de vedere tehnic, cu soluții eficiente și spații comune integrate funcțional, nu doar decorativ. Ne concentrăm pe o execuție corectă, durabilă și bine adaptată cerințelor pieței”, a precizat Alex Tudor, CEO City Construct.

Hubix este o companie cu capital românesc, fondată în toamna anului 2023 de Bogdan Dinu, Daniel Tudor și Cristian Istrătescu, activă în domeniul managementului și investițiilor imobiliare, cu proiecte în segmentele rezidențial, parcuri de retail și dezvoltări mixed-use.

Prin activitatea sa de Pre-Sales Acquisitions, Hubix a investit în peste 660 de apartamente, cu o valoare cumulată de aproximativ 85 de milioane de euro, în 15 ansambluri rezidențiale. În paralel, divizia de Equities a companiei a investit peste 20 de milioane de euro capital propriu în mai multe proiecte din România.

Printre acestea se numără investiții de 8,2 milioane de euro în proiectul The Lake Home din Sibiu, 4,4 milioane de euro în ansamblul Citius din Cluj-Napoca, aproximativ 4 milioane de euro în proiectul Abito din Pipera (Ilfov) și circa 2 milioane de euro în parcurile de retail K2 din Târgu Mureș și Drobeta-Turnu Severin. Valoarea de dezvoltare a proiectelor în care este implicat Hubix Equities depășește 190 de milioane de euro, potrivit informațiilor furnizate de companie.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.