FacebookTwitterLinkedIn

Cel mai mare producător de echipamente de telecomunicații din lume are probleme din cauza sancțiunilor impuse de SUA și explorează o schimbare strategică: intrarea pe piața vehiculelor electrice, transmite Reuters care citează surse anonime.

Huawei Technologies este în discuții cu Changan Automobile, companie chineză deținută de stat, dar și cu alți producători de automobile pentru a utiliza fabricile lor în producția proprie de autovehicule electrice.

Acest plan reprezintă o schimbare majoră de direcție pentru Huawei, după aproape doi ani de sancțiuni americane care i-au redus accesul la lanțurile de aprovizionare cheie, obligând gigantul tech chinez să vândă o parte din afacerea sa de smartphone-uri.

Huawei a fost plasată pe o listă neagră comercială de către administrația Trump care a invocat motive de securitate națională.

Drept urmare, vânzările de smartphone-uri au scăzut cu 41% în trimestrul patru din 2020, iar acum compania se află pe locul cinci în topul principalilor producători de telefoane mobile inteligente, în urma rivalilor chinezi Xiaomi şi Oppo.

Însă un purtător de cuvânt al Huawei a respins planurile companiei de a proiecta sau de a produce vehicule brandul propriu. „Huawei nu este producător de mașini. Cu toate acestea, prin intermediul TIC (tehnologia informației și comunicațiilor), ne propunem să fim un furnizor digital de componente orientat spre piața auto.”

Huawei dezvoltă o serie de tehnologii pentru vehicule electrice de ani de zile, inclusiv sisteme software pentru mașini, senzori pentru automobile și hardware de comunicații 5G.

Compania a format, de asemenea, parteneriate cu producători auto precum Daimler AG, General Motors Co și SAIC Motor pentru a dezvolta împreună tehnologii inteligente auto și a accelerat angajarea de ingineri pentru tehnologii auto conexe din 2018.