FacebookTwitterLinkedIn

Genesis Property, unul dintre cei mai importanți proprietari de clădiri de birouri din România, și HP Inc. România au semnat prelungirea cu încă 5 ani a contractului de închiriere pentru cei 7.000 de metri pătrați de spații de birouri din YUNITY Park, campus de birouri inovator de pe plan local.

HP Inc. România va ajunge astfel la 24 de ani de prezență în YUNITY Park, arată un comunicat al companiei.

În 2024, YUNITY Park se pregătește să intre în ultima etapă a dezvoltării sale. La sfârșitul anului trecut, Genesis Property a anunțat finalizarea celei de-a doua faze a proiectului, marcând o investiție semnificativă de 20 de milioane de euro în spații și facilități, cât și în sustenabilitatea campusului. Printre inovațiile implementate de companie se numără un bazin pentru retenția apelor pluviale, destinat irigării întregului spațiu verde al parcului, sisteme de iluminat nocturn inteligente și eficiente din punct de vedere energetic, bazate pe tehnologia LED, și o rețea impresionantă de peste 1.000 de panouri fotovoltaice instalate pe acoperișurile clădirilor din campus.

Tranzacția face parte dintr-o serie de acorduri de închiriere pentru spații de birouri în cadrul campusurilor de afaceri YUNITY Park și West Gate Business District, care fac parte din portofoliul Genesis Property. În ultimele 12 luni, companii de renume precum Garanti BBVA, Siemens și Ericsson și-au reînnoit angajamentele, ducând suprafața totală închiriată de Genesis Property la un total de peste 25.000 de metri pătrați.

Pe lângă spațiile de birouri ultramoderne, cu standarde înalte de sustenabilitate, campusul YUNITY Park se remarcă prin spațiul public special construit, cu o arhitectură fluidă și design biofilic, oferind o pădure urbană de 1.000 de metri pătrați, ce contribuie la absorbția a peste 5 tone de CO₂ anual, un amfiteatru în aer liber cu o capacitate de 1.500 de persoane, 2.000 de metri de alei pietonale și promenadă etajată, oglinzi de apă în trepte și spații creative pentru relaxare, întâlniri și evenimente. 

În 2023, Genesis Property a primit din partea Science Based Targets initiative (SBTi) aprobarea țintei sale de reducere a emisiilor de CO₂ pe termen scurt, până în 2030. Compania își propune să reducă emisiile din Domeniile 1 și 2 cu cel puțin 46% față de nivelurile din 2019, ca parte a eforturilor de îndeplinire a obiectivelor stabilite în Acordul de la Paris. Aceste măsuri sunt menite să contribuie la limitarea încălzirii globale la 1,5°C față de nivelurile pre-industriale până în 2050. De asemenea, Genesis Property se angajează să măsoare și să reducă emisiile din Domeniul 3, având în vedere obținerea validării țintei Net Zero de reducere a emisiilor de CO₂ pe termen lung.

HP Inc. este un lider global în domeniul tehnologiei, prezent în peste 170 de țări. HP oferă o gamă largă de dispozitive, servicii și abonamente inovatoare și sustenabile pentru sisteme de calcul, imprimante, soluții de imprimare 3D, muncă hibridă, gaming și altele.

Genesis Property, prezent de peste 20 de ani în industria imobiliară românească, este unul dintre cei mai importanți proprietari, dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri clasa A. Deține și administrează YUNITY Park și West Gate Business District cu peste 150.000 mp GLA de spații de birouri ocupate de companii precum HP, Accenture, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 15.000 de angajați. Genesis Property a inițiat și IMMUNE Building Standard™, un standard global care certifică reziliența clădirilor la amenințări pentru sănătate cum este pandemia de Covid-19.