FacebookTwitterLinkedIn

Peste 3.000 de profesioniști din tehnologie, fondatori, investitori, executivi și lideri de business din Europa de Est și de pe piețele internaționale sunt așteptați la București, între 6 și 8 octombrie, la Conferința How to Web 2026. Evenimentul își propune să pună în aceeași sală companii care folosesc tehnologia, startup-uri care dezvoltă produse și investitori care caută următoarele oportunități de creștere.

Tema ediției din acest an, „What will you build when you can build anything?”, pornește de la schimbarea produsă de inteligența artificială în modul în care sunt dezvoltate produsele și sunt organizate companiile. Discuțiile vor merge de la strategie și dezvoltare de produs până la productivitate, infrastructură, investiții și modele de business.

„În ultimii zece ani am vorbit despre evaluări și exituri, dar nu și despre câte companii obișnuite din regiune lucrează altfel datorită tehnologiei dezvoltate aici. Creșterea în Europa Centrală și de Est nu vine doar din următoarea rundă de finanțare, ci din câte corporații, IMM-uri și instituții publice încep să cumpere soluțiile startup-urilor locale. Aceasta e conversația pe care o deschidem la Conferința How to Web anul acesta, între fondatori, investitori și potențiali clienți”, a declarat Ionuț Stanimir, Director Marketing și Comunicare BCR.

De la AI la productivitate și competitivitate

Programul conferinței este organizat în jurul a cinci direcții principale: Productivity, Future of Work, How to Stay Competitive in the AI Era, Agentic Systems & AI-Native Tech și Startup & Market Dynamics. Temele urmăresc schimbările produse de AI în interiorul companiilor, de la modul în care sunt construite echipele și produsele până la infrastructura tehnologică și relația dintre startup-uri și clienții corporativi.

Printre speakerii anunțați se numără Nesrine Changuel, autoare și fost lider de produs la Google și Spotify, care va vorbi despre dezvoltarea unor produse relevante pentru utilizatori, și Dave Harland, care va aborda diferențierea de brand într-un mediu în care tot mai multe procese sunt automatizate.

Teodora Mușatoiu, din partea OpenAI, va prezenta aplicații ale agenților autonomi în dezvoltarea software, în timp ce Sara Maldon, de la Make, și Michal Kramarz, de la Google Cloud, vor discuta despre rezultatele și rentabilitatea investițiilor în AI. Michael Walker, de la Totogi, va aborda la rândul său modul în care pot fi orchestrate arhitecturi AI complexe.

O parte importantă a agendei este dedicată și capacității Europei de Est de a produce tehnologie competitivă la nivel internațional. Discuțiile vor acoperi dezvoltarea startup-urilor, politicile care pot susține creșterea, infrastructura cloud, securitatea cibernetică și guvernanța datelor.

În paralel, conferința pune o întrebare cu miză pentru următorii ani: cine va genera cererea pentru tehnologia dezvoltată în regiune — companiile mari, IMM-urile, sectorul public sau noi canale de distribuție?

Business și investiții, concentrate la București

How to Web încearcă să lege componenta de conținut de întâlnirile directe dintre companii, fondatori și investitori. La ediția precedentă au fost organizate peste 9.000 de întâlniri de business, iar organizatorii estimează un volum similar și în 2026.

Participanții vor putea folosi aplicația de networking pentru a identifica persoane relevante și pentru a programa întâlniri înaintea evenimentului. Business Room, zonele VIP, Expo Area și întâlnirile 1:1 sunt dedicate discuțiilor comerciale, parteneriatelor tehnologice, fundraisingului și schimbului de expertiză.

Prima zi, 6 octombrie, este dedicată în special componentei de business și investiții. Investors Summit va reuni peste 250 de investitori interesați de Europa de Est, alături de fonduri internaționale, investitori regionali, executivi și fondatori.

Pe 7 și 8 octombrie, conferința se mută la Face Convention Center și se va desfășura simultan pe trei scene — Build & Grow Stage, Startup Stage și Focus Stage. Workshopurile, mesele rotunde, demonstrațiile live și sesiunile 1:1 vor completa programul de prezentări.

Printre fondurile care vor fi reprezentate la eveniment se numără Atomico, Creandum, Eurazeo, Notion Capital, Credo Ventures, Cherry Ventures, OTB Ventures, 20VC, Dawn Capital și Inovo VC. Pentru startup-urile locale, prezența acestor investitori în România înseamnă acces la fonduri active pe piețele europene și americane, dar și posibilitatea de a obține feedback și de a construi relații înaintea unei eventuale runde de finanțare.

Startup-urile caută finanțare, clienți și acces la piață

O componentă distinctă a conferinței este dedicată startup-urilor aflate în etape diferite de dezvoltare. Programul Spotlight va aduce în fața participanților 20 de startup-uri early-stage din Europa de Est, care vor avea acces la pitch-uri, sesiuni de mentoring 1:1, investitori și Demo Area.

Fondatorii care se pregătesc pentru o rundă de finanțare pot participa la Accelerate Fundraising, în timp ce Accelerate Sales este orientat către problemele comerciale și dezvoltarea vânzărilor, prin interacțiunea cu specialiști din domeniu.

Startup Showcase și Demo Area vor permite companiilor să își prezinte produsele în fața unor potențiali clienți, parteneri și investitori. Astfel, conferința încearcă să mute discuția despre startup-uri din zona exclusivă a finanțării către cea a vânzărilor, utilizării efective a produselor și extinderii businessului.

Evenimentul va fi completat de o serie de întâlniri, workshopuri și evenimente de networking organizate în paralel de partenerii și organizațiile din ecosistemul regional. Formatele mai restrânse vor permite participanților să continue discuțiile din cadrul conferinței în jurul unor teme sau interese comune.

„Când capacitatea de a construi se extinde atât de repede, întrebarea importantă devine ce merită construit și ce efect produce în piață. Conferința How to Web 2026 aduce la București oamenii care pot răspunde acestei întrebări din perspective complementare: cei care dezvoltă tehnologia, cei care construiesc produse și companii, cei care finanțează creșterea și liderii care transformă organizații. Agenda ediției urmărește să ofere claritate pentru deciziile pe care participanții le iau imediat după conferință și context pentru direcția în care își construiesc următorii ani”, a spus și Monica Zara, Head of Conference, How to Web.

Biletele la conferința How to Web 2026 sunt disponibile online pentru profesioniști din tehnologie, lideri de business, fondatori de startup-uri și investitori.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.