FacebookTwitterLinkedIn

Ce cuvânt caracterizează cel mai bine anul 2021? 

Un an bizar.

Care au fost motivele dvs de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2021? (pandemia, criza economică, criza de materii prime, inflația, forța de muncă, criza guvernamentală, altele). Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului? 

A fost un an stresant pentru antreprenori, inclusiv pentru noi, din multiple motive.

Pe lângă cele menționate -pandemie, dinamica economică, criza materiilor prime, inflația, incertitudinea politică -, pe segmentul nostru am asistat la o criză a spațiilor de birouri.

Rezultatele au fost însă mai bune decât estimările inițiale, în ciuda unei piețe a birourilor dominată de nesiguranță și chiar afectată de o posibilă recesiune. La început de an estimam o scădere cu 30% a vânzărilor, dar la nivel de grup am reușit sa menținem rezultate apropiate de 2020. Numărul de proiecte mari a scăzut, dar cel total de proiecte a crescut și am compensat prin volum. Profitabilitatea a scăzut însă pe fondul multiplelor investiții pe care le-am făcut în logistică, în divizia de B2C și în show-room.

Care au fost motivele de satisfacție sau de optimism în 2021? 

Chiar dacă angajații vor munci de acasă și vor veni la birou doar între 1 și 3 zile pe săptămână, am fost încântați să vedem ca exigențele au crescut, iar abordarea noastră bazată pe design centrat pe utilizator, pe ergonomie și calitate a avut un feed-back excelent de la clienți.

Succesul soluțiilor noastre ergonomice și de design a crescut pe fondul unor reamenajări în care clienții au dorit sa implementeze noi soluții de mobilate, mai agile și ergonomice. Vânzările către segementul B2C au crescut și ele cu 30%, semn că pariul nostru pe susținerea fenomenului work from home prin produse ergonomice pentru biroul de acasă a fost unul inspirat.

Herman Miller, cea mai valoroasă și prestigioasa companie de mobilier din lume, brand pe care Workspace Studio îl reprezintă în România ca partener unic acreditat și autorizat, a cumpărat Knoll, devenind astfel numărul 1 mondial și din punct de vedere al volumului de vânzări.

Producătorii și colaboratorii noștri au lansat soluții de produs inovatoare și în domeniul nostru au apărut noi idei pe care abia așteptăm sa le implementam în proiectele nostre integrate.

În acest context, avem planuri de dezvoltare pentru 2022, care credem ca va fi un an de revenire, dacă virusul e ținut în frâu prin vaccinare, iar situația la nivel global nu va fi marcată de alte crize socio-politice majore.

Cum caracterizați mediul privat de afaceri din România în anul 2021 în privința rezilienței și dinamicii? Argumentați. 

Mediul privat este extrem de rezilient și adaptabil. Dovada stă în creșterile economice peste media europeană. Este aproape neașteptat, dacă ținem cont de nivelul de educație antreprenorială al societății, dar probabil explicabil tocmai de imaturitate, care vine cu o capacitate de adaptare crescută și o inerție mai redusă decât compara.

Care sunt deciziile bune pe care le-a făcut guvernul pentru încurajarea și susținerea mediului de afaceri din România în anul 2021?  Care sunt lucrurile pe care trebuia să le facă, dar nu le-a făcut?

Păstrarea cotei unice și permiterea funcționarii afacerilor indiferent de gravitatea pandemiei au fost măsuri foarte bune; digitalizarea accelerată de asemenea are un impact pozitiv.

Ar fi de îmbunătățit reducerea cheltuielilor cu aparatul administrativ, nivelul de digitalizare din zona publică, simplificarea unor reguli pentru a permite execuția mai rapida a planurilor de afaceri.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial în anul 2022?

Stagnarea economică și creșterea prețurilor, în special pentru materiile prime, creează contextul nefericit pentru o criză stagflaționistă globală, în timp ce exacerbarea naționalismului și un eventual conflict între SUA și China sunt scenariile provocatoare pe care le luăm în considerare și pentru care ne pregătim.