FacebookTwitterLinkedIn

Holde Agri Invest SA, companie românească care exploatează terenuri agricole, anunță încheierea operațiunii de majorare a capitalului social și atragerea a aproximativ 21 milioane de lei de la investitori. 

Potrivit reprezentanților, capitalul atras va sprijini planurile de dezvoltare ale companiei.

„În ceea ce privește activitatea pe piața de capital, ne aflăm în plin proces de pregătire a companiei pentru transferul pe Piața Principală în 2023, un pas firesc în evoluția noastră,” a declarat Liviu Zăgan, director general Holde Agri Invest.

În cadrul AGEA din aprilie 2022, acționarii Holde Agri Invest au aprobat majorarea capitalului social al companiei prin emiterea unui număr de 32.034.898 acțiuni noi, Clasa A. Operațiunea a fost desfășurată în două etape, între iunie și august 2022. În prima etapă, investitorii au subscris un total de 10.288.970 de acțiuni, iar compania a atras aproximativ 17 milioane de lei. Acțiunile au avut o valoare nominală de 1 leu și au fost oferite la un preț de 1,65 lei/acțiune. 

În data de 10 august 2022, a fost închisă cea de-a doua etapă a operațiunii de majorare a capitalului social, unde investitorii au subscris un număr de 2.362.320 de acțiuni. Compania a atras aproximativ 4 milioane de lei, suplimentar față de sumele atrase în cadrul primei etape.

“În ceea ce privește utilizarea fondurilor atrase, aproximativ 65% vor fi îndreptate spre extinderea suprafețelor prin achiziția de ferme în județe, precum Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, dar și Olt sau Constanța. Restul de 35% va fi utilizat pentru investiții în modernizarea fermelor existente, în vederea creșterii semnificative a profitabilității companiei. Modernizarea fermelor noastre include investiții în spații de depozitare, utilaje și irigații, care pot maximiza producția, dar și în proiecte agri-tech cu care putem avea sinergii foarte bune,” a declarat Iulian Cîrciumaru, Președinte al Consiliului de Administrație al Holde Agri Invest. 

În ceea ce privește achiziția de terenuri, Holde intenționează să combine finanțarea prin fondurile atrase în urma majorării capitalului social cu împrumuturi bancare, în proporție de 15%, respectiv 85%.

Acțiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 octombrie 2020 și are o capitalizare de piață de aproximativ 118 milioane de lei.