Holcim România anunță numirea lui Remus Viscol în funcția de Director al Diviziei de Agregate, într-o perioadă de ascensiune în urma investițiilor de anul trecut.
Investițiile au consolidat poziția grupului pe piața agregatelor din România.
Cu studii în inginerie mecanică și cu o experiență de peste 22 de ani în cadrul Holcim România, Remus Viscol a avansat pe diverse roluri, de la cel de Inginer Vânzări Betoane Craiova la cel de Manager Național Vânzări Betoane, în 2013, iar începând cu anul 2021 având poziția de Manager Betoane pe Regiunea de Sud. S-a remarcat prin gestionarea cu succes a activităților în cadrul diviziei de betoane, integrând noi stații de producție, dezvoltând o echipă motivată și construind un portofoliu solid de clienți loiali.
„La Holcim, susținem promovarea liderilor care contribuie la performanță și își demonstrează constant capacitatea de a aduce plusvaloare companiei și partenerilor noștri. Sunt convins că experiența și dedicarea lui Remus Viscol vor aduce un aport considerabil în atingerea obiectivelor noastre strategice și în continuarea creșterii durabile pe segmentul de agregate”, a declarat Bogdan Dobre, CEO Holcim România și Market Head Moldova.
„Sunt onorat să preiau conducerea Diviziei de Agregate într-o perioadă de evoluție și transformare. Ne propunem să continuăm să furnizăm produse diversificate, respectând standardele de calitate care ne definesc. Prioritatea noastră este să dezvoltăm și să consolidăm parteneriate de lungă durată, să răspundem prompt și eficient cerințelor pieței și să contribuim activ la construcții trainice și performante pentru viitor“, a adăugat Remus Viscol, Director Agregate în cadrul Holcim România.
Holcim este unul dintre cei mai mari producători de agregate din țară, cu patru stații localizate la Sălcioara, Neudorf, Stăncești și Gligorești.
Grupul de companii Holcim România include Holcim România (două fabrici de ciment în Câmpulung și Aleșd, o fabrică de BCA la Adjud, o stație de măcinare, 28 stații de betoane, patru stații de agregate, două stații de lianți speciali, trei terminale de ciment, trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor – prin Geocycle și Somaco Grup Prefabricate (cinci fabrici de prefabricate).