Sunteți absolventă a Facultății de Drept. Cum de ați ales Dreptul?
Ah, ce întrebare! Am avut tot timpul curiozitatea de a descoperi, de a explora, am fost fascinată de nou, de următoarea provocare. În condițiile astea, cum în timpul liceului nu a existat o zonă anume care să mă fascineze îndeajuns, am ales să dau la Drept. Pot spune că a fost și un gest de revoltă tipic adolescentină, am făcut alegerea fără să simt atunci vreo afinitate deosebită. Am descoperit însă că viața e mult mai rafinată în a ne întoarce ironiile, așa că dreptul m-a sedus, am continuat după Universitatea București la Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene, iar apoi la Institutul de Științe Politice de la celebra Sciences Po Paris. Iar în Parisul acelor ani l-am cunoscut și pe soțul meu.
Există un om providențial care v-a influențat cariera sau evoluția?
Nu a fost atât un om, cât un moment: când studenta conștiincioasă din România dă unul dintre primele examene la Science Po în Paris; și, cu tot exercițiul deprins în modelul clasic românesc, reproduce în detaliu tot ce se predase în timpul cursului pe subiectul respectiv. Eram foarte sigură că nu ratasem nimic. Ei bine, profesorul mă cheamă, se uită la lucrarea mea și îmi explică foarte elegant că apreciază atenția mea la curs, dar că nu asta îl interesează; îl interesează ca, știind toată teoria, să exprim ce cred eu despre subiect, care e punctul meu de vedere. Practic, îmi cerea să gândesc, să explorez diferite modele de a aborda subiectul, să construiesc soluții alternative. Experiența asta e permanent vie în memoria mea. De câte ori o situație pare imposibilă, știu că e momentul în care să caut alte perspective, să-mi folosesc creativatea în a reformula situația, astfel încât să permită o soluție.
Munca dvs. presupune cunoștințe din numeroase domenii – juridic, imobiliar, comunicare, marketing, CSR. Ce vă place cel mai mult din ceea ce faceți?
Lucrurile apar diferit când le privești retrospectiv, față de momentul când s-au întâmplat. Când am fost recrutată de Carrefour, nu exista vreun masterplan de carieră, dincolo de experiența mea de jurist. Primul meu proiect a fost să construiesc de la zero un departament juridic care să susțină o strategie de expansiune extrem de ambițioasă. Dar, pe măsură ce departamentul juridic și-a intrat în rol, a fost clar că nu poți oferi consiliere diverselor departamente dacă nu înțelegi extrem de bine ce activități specifice au, cu ce se confruntă etc. Practic, orice interacțiune comercială a companiei era formalizată printr-un contract și asta mă obliga să învăț întreg modelul de business și relațiile specifice pe care le avem cu orice partener, cu furnizori, clienți, autorități, comunități, ONG-uri etc. În timp, faptul că înțelegeam specificul diferitelor departamente și faptul că deja construisem o echipă mi-a deschis alte oportunități: să explorez noi teritorii și să construiesc noi echipe. Această dinamică fantastică, însoțită de construirea unor echipe care să performeze împreună, e partea fără de care nu îmi imaginez astăzi rolul.
Care sunt provocările jobului dvs.? Care au fost obstacolele pe care le-ați depășit, problemele la care dvs. ați găsit soluția și care v-au impulsionat cariera?
E un proverb (cred că african) care spune: „Singur mergi mai repede, dar împreună ajungi mai departe”. Principala provocare e ca, sub presiunea cotidiană, cu toată tentația de a găsi o soluție rapidă, un quick fix, să nu uiți că obiectivul e să ajungem „împreună departe”. Iar acest „împreună” nu se referă doar la echipa proprie. Pe măsură ce lucrurile evoluează cu o viteză extraordinară, descoperim că trebuie să colaborăm în modele la care nu ne-am fi gândit acum câțiva ani. Un astfel de exemplu este succesul proiectului Bringo. El a presupus o altă mentalitate referitoare la tranziția dintre retailul on-line și cel fizic; a presupus, de asemenea, un parteneriat cu un dezvoltator român într-un domeniu care nu reprezintă inițial experiența Carrefour; dar, cel mai important, a presupus o schimbare culturală la nivel de percepție a clientului care intră în relație cu un magazin. Astăzi, o echipă dedicată se asigură că pregătește cu mare grijă cumpărături pentru un client pe care poate nu îl va întâlni niciodată față în față, dar care e la fel de important ca acel client care revine zi de zi în magazin.
Cum faceți față stresului?
Personal, cred că stresul depinde foarte mult de cum te poziționezi față de un eveniment și de cum formulezi problema la care ești expus. Prima mea regulă, în general, e să nu iau personal problemele de business. Mai mult, încerc să stabilesc care sunt elementele care, în mod obiectiv, nu pot fi influențate. Și, vorba lui Sherlock Holmes, după ce ai eliminat ceea ce e imposibil, ce rămâne – indiferent de cât de improbabil ar părea – e teritoriul în care trebuie să cauți explicații și soluții. În general, nu resimt stres când caut o soluție sub presiune, ci mai degrabă adrenalină.
Pe de altă parte, spre deosebire de studenție – când încercam permanent să dovedesc că sunt cea mai bună –, astăzi aș zice că am înțelepciunea să știu că nimeni nu poate avea doar proiecte reușite. Așa că e foarte important să te uiți nu dacă ai făcut greșeli – inevitabil ai făcut câteva –, ci ce ai învățat din ele și cât de mult ai reușit să nu le repeți. Și, întorcându-mă la întrebare, cel mai mult mă stresează dacă descopăr că tocmai am repetat o greșeală – chestia asta mă bântuie mult timp, indiferent cum am rezolvat-o.
Ați făcut parte din echipa care a dublat cifra de afaceri a Carrefour Group în cinci ani, de la un miliard de dolari la două. Cum ați reușit?
Știu că poate sună ciudat în lumea corporațiilor, dar dublarea cifrei de afaceri nu a fost scopul, ci efectul. Ce ne-am propus în urmă cu cinci ani e ceea ce ne propunem și astăzi: să ajungem la cât mai mulți clienți cu o ofertă care să le facă viața mai bună. Și, pentru a atinge acest obiectiv, nu aveam nevoie doar să deschidem hipermaketuri precum cele din anii 2000, ci să inovăm permanent. E o listă enormă de idei, inițiative, parteneriate, o întreagă evoluție a modelului de business care a permis obținerea acestui rezultat. Astăzi, Carrefour are un ecosistem integrat, cuprinzând formate diverse: hipermarket, supermarket, proximitate, discount, supermarket on-line, servicii de livrare personalizată precum Bringo sau Gurmandio, aplicații moderne de smart shopping, parteneriat strategic cu Google în zona de tehnologie, case self-checkout, programe de monitorizare a calității producătorilor locali de carne, fructe și legume, sau chiar parteneriate de tip cooperativă, cum e cazul Vărăști. Acest ecosistem influențează viața a sute de comunități din România, și a milioane de clienți, pe parcursul unui an. Și credeți-mă că e doar vârful aisbergului, în raport cu ce va urma.
Cum arată programul unei zile?
Mă trezesc la 6.45 și încep lungul drum al trezirii copiilor care trebuie să ajungă la școală. Indiferent cât de creativă sunt – croasanți, muzică dată tare, parteneriat cu Ginger (Jack Russel-ul familiei), care sare în patul lor –, adolescenții din ziua de azi reușesc, de cele mai multe ori, să rămână „insensibili” la orice stimul; uneori trebuie să „îmbunătățesc” oferta – că vom merge la film în weekend, că vom juca boardgames (UNO e favoritul din perioada asta) –, ca să cresc rata de succes. Apoi, ziua e un șir de conversații și întâlniri cu parteneri, statusuri cu echipele, cel mai probabil un lunch de business și o prezentare strategică pentru niște stakeholderi pe după-amiază, plus o mică „situație imposibilă” de deblocat. La final, cina în familie și o porție de Netflix împreună, dacă nu se lasă cu discuții despre proiectele de la școală, permanent asociate cu eterna dezbatere că profesorii sunt prea tradiționali și că ar fi mai „cool” să le facem cu cine știe ce dispozitiv digital.
Care este strategia dumneavoastră pentru a aloca timp și carierei, și copiilor? Care e relația copiilor dvs. cu tehnologia?
Nu cred că există rețete sau modele pentru alocarea perfect echilibrată a timpului. Sunt zile în care proiectele de la birou sunt atât de interesante încât te absorb cu totul într-o combinație de adrenalină și entuziasm. La fel, sunt acele momente cu familia, care, poate neplanificate, se derulează atât de nebunește încât îți smulg un zâmbet mult timp după ce s-au întâmplat. Sincer, am un singur principiu pe care încerc să îl aplic cât mai mult: atunci când ești împreună cu alți oameni, fie ei familie sau prieteni, să fii prezent acolo, în mod real – cu atenția și dispoziția de a face lucruri împreună, ignorând, pe cât posibil, cântecul sirenelor din smartphone. Din ce am observat eu, copiii integrează mai rapid și utilizează mai bine decât noi, adulții, posibilitățile oferite de tehnologie. Într-o perioadă în care ei absorb foarte multe din mediul în care se dezvoltă, accesul la informație din mai multe perspective îi ajută să-și formeze opinii personale și să-și dezvolte o etică universală.
Ce credeți că ne oferă bun tehnologia, ce ne dăunează?
Te uiți în urmă la mii de ani de evoluție a umanității, și tehnologia e inevitabil legată de această evoluție. Fără roată, scris sau electricitate, lumea de azi e aproape imposibil de imaginat. În absolut, tehnologia oferă potențial de a face lucrurile cu o viteză și un impact mult mai mari decât înainte. Modul în care o folosim ține de etică și principii, atât la nivel individual, cât și colectiv (aici cred că vorbește avocatul din mine). Cred că tehnologia trebuie însoțită permanent de educație, de principii etice de folosire, de o reprezentare clară a riscurilor dacă e folosită abuziv. În cazul tehnologiei clasice, lucrurile au devenit clare pe parcursul a zeci de ani: nimeni nu citește azi un manual de pilotaj și zice „gata, am înțeles ce trebuie să fac, dați-mi un avion de pasageri pe mână”. Același lucru deja se întâmplă cu tehnologia digitală: apar reglementări privind datele personale, există conversații la nivel global privind știrile false sau modul în care lipsa de educație și aparat critic pot influența societatea. Învățăm cum să ne protejăm de riscuri, fără a limita potențialul de dezvoltare. Oamenii sunt mult mai atenți la ce spun, ce dezvăluie, ce comunică în public. Într-un viitor apropiat, lucrurile se vor regla atât etic, cât și legislativ, și vom zâmbi uitându-ne înapoi la perioada asta de pionierat, la nebunia rețelelor sociale fără reguli.
Un proiect de suflet? Un om în care ați crezut și l-ați sprijinit? O cauză în care credeți?
În urmă cu aproximativ doi ani, echipa de management Carrefour și-a asumat un proiect extrem de ambițios: evoluția de la un model clasic de cultură corporatistă (fiecăruia i se spune ce are de făcut) la unul „eliberat” de constrângeri birocratice inutile, bazat pe responsabilități și libertăți individuale, în care liderii organizației se transformă în susținători sau echipă de suport, dacă vreți, pentru cei care creează efectiv valoare. E un model în care cred foarte mult și care rezonează cu valorile mele. Nu poți motiva o persoană să aplice cu entuziasm o soluție în care nu crede. Obiectivul unui lider e să creeze cadrul în care colegii, știind unde trebuie să ajungem, își găsesc propriul „cum ajungem acolo”, cu soluții pe care ei le-au generat și, implicit, cred în ele. Iar tu, ca lider, îi susții chiar și când sunt soluții diferite de cele pe care le-ai fi ales personal. Acesta e secretul din spatele tuturor performanțelor din ultimii ani.
Mediul de afaceri de la noi nu este foarte prietenos cu companiile mari în ultima vreme. Carrefour are o strategie, un plan pentru a depăși perioada dificilă?
Dezbaterea mediatică e de multe ori mai pasională decât realitatea. Suntem o companie românească (avem un board executiv românesc, parteneri, furnizori și zeci de mii de angajați români); suntem parte a unui ecosistem complex, care conectează producători și clienți, dar influențează în același timp dezvoltarea locală și viața multor comunități. Din această perspectivă, suntem în permanent dialog cu membrii acestui ecosistem, știm ce își doresc, ce nevoi au, ce așteptări, și de multe ori lucrăm împreună la soluții, cum ar spune americanii, win-win. E suficient să dau exemplul zonei Vărăști, unde am construit un depozit pentru produse proaspete, am adus un model de sortare și împachetare și am oferit managementul depozitului unui membru al comunității; astfel, împreună cu ceilalți membri ai cooperativei Vărăști, dăm șansa oricărui producător din regiune, cât de mic, să își distribuie recolta la un preț bun. Astăzi, avem peste 100 de familii care contribuie la acest model doar în regiunea respectivă și ne așteptăm să vedem peste 5.000 de tone de fructe și legume proaspete. Deci, în economia reală, relațiile sunt bune și funcționează. Tot ce ne dorim e ca regulile jocului să fie previzibile și schimbările să se facă în baza unei gândiri strategice din care România să câștige din toate punctele de vedere.
Gestionați o echipă mare de oameni. Cum le armonizați calitățile și defectele, orgoliile și slăbiciunile? Cum îi motivați, cum îi educați?
Spune cineva într-o carte că „nu există echipă perfectă”. Poate așa o fi, dar, pentru mine, echipa mea e perfectă. Asta pentru că plecăm de la niște principii simple. Primul e că lucrăm pe baza punctelor pe care le avem în comun (nu ca să demonstrăm cuiva ce ne face diferiți). Al doilea e că toți trebuie să acceptăm obiectivul pe care vrem să îl atingem și, dacă ne rătăcim, ne întoarcem la întrebarea: „Care e obiectivul?” Al treilea principiu e că, pe baza propriilor idei și competențe, fiecare membru al echipei își poate construi soluția despre „cum atingem obiectivul”, asumându-și creditul (și responsabilitatea) pentru reușita ei. Și ultimul principiu, dar nu cel din urmă, e că, atunci când cineva are nevoie de ajutor, toată echipa – începând cu liderul – e datoare să ajute imediat, fără scuze sau „temporizări”. Astfel obținem o echipă perfectă.
Sunteți pasionată de călătorii. Care este destinația care v-a impresionat cel mai profund? Locul de unde aveți cele mai frumoase amintiri?
În mintea mea există o reprezentare a satului românesc precum un documentar la National Geographic. Mi-am petrecut vacanțele de vară din copilărie la Căpâlna, satul bunicilor. Acolo am învățat să mă cațăr în nuci, să am grijă de animale, să înot în Criș, să descopăr formații nemaiauzite la DJ-ul discotecii locale. Dar, peste toate acestea, eram impresionată de mirosurile, formele și gusturile produselor aduse de țărani la târg. Cumva, am rămas cu fascinația unei lumi idilice care se ascunde dincolo de oraș. Și astăzi, atunci când planific o vacanță, ea nu e bazată pe relaxare, ci pe explorare. Indiferent că vorbim de Europa sau Asia, de India sau Franța, ce mă fascinează e modul în care – departe de civilizația urbană în înțeles modern – se păstrează tradiții, se cultivă produse și se regăsesc vestigiile unor civilizații impresionante. Mi se pare că târgurile, bazarurile și piețele ad-hoc din marginea satului păstrează o autenticitate greu de regăsit în turnurile de sticlă corporatiste. Nu aș vrea să fac recomandări despre unde să mergeți în vacanță, ci cum: plănuiți o aventură!
Vă faceți cumpărăturile on-line sau vă place să mergeți în magazine?
Păi, atunci când e un weekend în care gătim în familie, îmi place să fac personal cumpărăturile, să aleg fiecare ingredient cu grijă – eventual să gust, să miros, să verific cât de copt e. Dar, pentru o mulțime de alte situații, sunt extrem de recunoscătoare faptului că există retail on-line precum carrefour.ro și, mai ales, un serviciu ca Bringo, și că tot ce am uitat să cumpăr poate ajunge acasă înaintea mea. Sincer, cred că viitorul retailului va fi o combinație între cele două, cu o experiență senzorială în magazin – în care să poți să încerci, testezi, evaluezi cu propriile simțuri ceea ce vrei să cumperi –, și o alternativă rapidă și fluidă, bazată pe tehnologie digitală, pentru toate situațiile în care știi exact ce vrei să cumperi și când ai nevoie să fie livrat la tine acasă.
Aveți un designer favorit?
Când, studiind la Sciences Po, am ajuns în Paris, am fost expusă brusc la o lume a modei cu un discurs complet diferit de ceea ce știam din România anilor ’90. Și imediat am fost fascinată de Chanel. Dar fascinația nu venea atât de mult de la designul hainelor, cât de la spiritul lui Coco Chanel. Ideea că o femeie a reușit, la mijlocul secolului trecut, să bulverseze regulile unei industrii creative, să rescrie codurile vestimentare, să regândească relația dintre eleganță și exprimarea personalității, totul părea aproape de necrezut. Chiar și astăzi, caut același spirit în fiecare designer. Din fericire, suntem într-o lume complet diferită, și România se bucură deja de o generație de fashion designeri (și nu numai, dacă ne gândim și la bijuterii și accesorii) foarte talentată și cu multe personalități efervescente. Am multe prietene printre creatoarele din „noul val”, Domnica Mărgescu de la V: PM Atelier, Patricia Niculae și Georgiana Curuia de la PNK Casual, sau Alexandra Caspruf de la Caspruf Jewelry, plus o mulțime de alți creatori români pe care i-am găsit în magazinele Victoria Gallery ale prietenei mele Andreea Altay. Cred că e extrem de important ca hainele și accesoriile să reprezinte un „statement”, o filosofie, o parte a personalității, și să nu rămână doar un exercițiu estetic.
Vestimentație: Max Mara, COS, Styland, Raquette și garderoba personală; Styling: Alexandra Caspruf; Machiaj: Delia Tudose; Coafură: Mădălina Fediuc / Beauty District
Foto: Matei Buță