FacebookTwitterLinkedIn

Compania de stat Hidroelectrica (simbol bursier H2O), cel mai mare producător de energie electrică din România a încheiat primul semestru din 2024 cu un profit net de 2,69 miliarde de lei, comparativ cu cel de 4 mld. lei din aceeaşi perioadă din 2023.

Veniturile au scăzut cu 26%, la 5,15 mld. lei pe fondul unei producţii de energie în scădere cu 22%. “În primele şase luni ale anului 2024, rezultatele Hidroelectrica au fost influenţate de scăderea producţiei de energie electrică, a cantităţii de energie electrică vândută, cât şi de diminuarea preţurilor de vânzare a energiei electrice, conducând implicit la o scădere a veniturilor din vânzarea de energie. Se observă o contribuţie semnificativă a rezultatelor din trimestrul II 2024 la scăderile înregistrate în primele şase luni, determinată în special de intrarea în vigoare, la începutul trimestrului II (1 aprilie 2024), a modificărilor aduse MACEE, care au condus la perioade de fluctuaţii semnificative ale condiţiilor de piaţă (preţuri şi cantităţi tranzacţionate). Această perioadă de ajustare a pieţei la noile condiţii şi reglementări s-a suprapus peste un interval secetos, condiţiile hidrologice limitând capacitatea de producţie a Societăţii”, potrivit raportului semestrial.

De la începutul anului 2024 acţiunile H2O sunt pe plus cu 9% inclusiv dividendele. Compania are o capitalizare de 55,3 mld. lei. Statul român are o deţinere de 80 %, fondurile de pensii private circa 11%, iar restul alţi investitori.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.