FacebookTwitterLinkedIn

Hidroelectrica se află în insolvență din luna februarie 2014, pentru a doua oară, compania fiind anterior într-o procedură de reorganizare judiciară în perioada iunie 2012- iunie 2013.

Licitație acerbă pentru furnizarea curentului electric către RATB

În februarie, Hidroelectrica a angajat compania de consultanță Deloitte pentru servicii de audit financiar asupra situațiilor financiare întocmite pentru perioada 31 decembrie 2015 — 31 decembrie 2017, inclusiv servicii aferente listării la bursă. Hidroelectrica a înregistrat, în 2015, un profit brut de 1,1 miliarde lei, de 3,5 ori mai mare decât cel raportat în 2010, anul care până acum fusese cel mai profitabil pentru companie, conform Agerpres.

“În cei 4 ani de insolvență, Hidroelectrica a trecut printr-un proces radical de restructurare și eficientizare. În urma acestui proces, Hidroelectrica a devenit cea mai profitabilă companie din România, în ultimii 3 ani înregistrând o EBITDA de 63% din cifra de afaceri. Insolvența Hidroelectrica a demonstrat că și companiile statului au potențial, a arătat că și ele pot genera stabilitate, încredere, performanță și profit dacă sunt administrate corect”, a declarat Remus Borza, într-un comunicat remis recent AGERPRES.

Fondul Proprietatea aniversează un an de la listarea secundară la LSE

Hidroelectrica avea la 31 mai 2016 o lichiditate proprie de 1,6 miliarde de lei care crește în fiecare lună cu circa 100 milioane de lei. Doar din dobânzi la depozitele bancare, Hidroelectrica a câștigat pe primele cinci luni 7,4 milioane de lei.