FacebookTwitterLinkedIn

După ce a transmis că nu-și mai poate onora contractele de furnizare a energiei către clienții casnici doar din producția proprie, iar acest lucru poate duce în viitor la majorarea prețului de furnizare, Hidroelectrica revine și spune că nu ia în considerare vreo majorare a prețurilor.

Hidroelectrica este controlată în proporție de 80% de statul român, prin Ministerul Energiei, iar restul de 20% din acțiuni sunt tranzacționate pe Bursa de Valori București, sub simbolul H2O. Capitalizarea bursieră a companiei se ridică la 54,56 miliarde de lei, însă acțiunile au înregistrat o scădere de 0,57% de la începutul anului.

Hidroelectrica avea, la sfârșitul lunii iunie, 768.836 clienți casnici și non-casnici. În primele șase luni ale acestui an, furnizorul a atras peste 177.000 de noi clienți.

Sâmbătă, compania de stat a revenit, printr-un comunicat de presă, în care spune că „nu are în vedere vreo modificare unilaterală a prețurilor pentru contractele existente”.

„Compania își menține angajamentul de a avea o ofertă corectă și competitivă pentru clienții săi și reafirmă că nu are în vedere vreo modificare unilaterală a prețurilor pentru contractele existente.

Prețurile ofertate către clientul casnic se situează între 1,06 – 1,14 lei/kWh inclusiv cota de TVA de 21%, în funcție de tarifele reglementate ale fiecărui loc de consum din Romania.

Achizițiile de energie realizate de către Hidroelectrica din piață reprezintă o practică firească în rândul furnizorilor și nu echivalează cu o creștere a prețurilor. Niciodată nu am intenționat să realizăm furnizarea de energie electrică doar din producție proprie”.

Cel mai ieftin furnizor de energie electrică din România spune că „dispune de capacitatea operațională și logistică necesară pentru a răspunde în condiții optime cererii crescute venite din partea noilor clienți”.

Compania a mai precizat sâmbătă că este deschisă să primescă noi clienți.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.