FacebookTwitterLinkedIn

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a demarat licitația pentru studiile necesare proiectului fotovoltaic de 1.500 MW din Dăbuleni-Sadova (Dolj), pe un teren concesionat direct de la Agenția Domeniilor Statului (ADS).

Valoarea estimată a contractului pentru aceste studii este de circa 3 milioane de lei, iar investiția Hidroelectrica în acest proiect ar putea depăși 1,2 miliarde de euro. Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, unde prețul are o pondere de doar 40% în punctaj. Amplasamentul avut în vedere are o suprafață totală de circa 3.000 de hectare, din care ar urma să fie utilizate efectiv 2.200. 

Dacă se va realiza, acest proiect energetic va fi printre cele mai mari din Europa și a fost declarat de importanță națională de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Zona proiectului este cea mai bună din România pentru un parc fotovoltaic, cu un nivel al radiației solare de 1.400 kWh/mp/an, nivelul maxim de la noi din țară. 

Un alt proiect energetic mamut din România a fost demarat de Monsson, firmă controlată de Emanuel Muntmark, care vizează construirea unui parc fotovoltaic de 1.000 MW în Arad. Investiția estimată la 800 de milioane de euro a primit autorizația de construcție în vară, iar începerea lucrărilor este estimată pentru toamna acestui an. Proiectul este gândit pe o suprafață de peste 1.000 de hectare. 

Hidroelectrica, care este listată din această vară la BVB, a raportat pentru primul semestru al anului un profit net de 3,94 de miliarde de lei, în creștere cu 46% față de primele șase luni ale anului precedent, pe fondul unei producții de energie în creștere cu 45%.