Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, a semnat contractul pentru proiectul de retehnologizare a stațiilor de pompare energetică de mare putere Petrimanu, Jidoaia și Lotru – aval UHE Dorin Pavel, una dintre cele mai importante investiții în infrastructura energetică a companiei din ultimii ani.
Valoarea finală a contractului este de 97,88 milioane euro (fără TVA), fiind atribuită companiei Electromontaj S.A., în parteneriat cu ELIN MOTOREN GmbH, VOITH HYDRO GmbH & Co. KG și BUTAN GRUP S.R.L., în urma unei proceduri de negociere competitivă.
Proiectul vizează modernizarea integrală a celor trei stații de pompare de mare putere situate în aval de UHE Dorin Pavel și are ca obiectiv principal creșterea eficienței energetice, a flexibilității operaționale și a capacității de echilibrare a Sistemului Energetic Național (SEN).
Retehnologizarea va prelungi durata de viață a instalațiilor de pompare cu cel puțin 30 de ani, va îmbunătăți randamentul echipamentelor electromecanice și al sistemelor de comandă și va integra tehnologii moderne de automatizare și control digital, compatibile cu standardele SCADA/EMS ale companiei.
Prin acest proiect, Hidroelectrica își consolidează capacitatea de reacție rapidă în situații de dezechilibru energetic și contribuie la valorificarea eficientă a producției din surse regenerabile.
„Finalizarea procedurii de atribuire pentru retehnologizarea stațiilor de pompare de pe Lotru și semnarea contractului reprezintă un moment de referință pentru strategia noastră de investiții. Proiectul are o dublă relevanță: tehnologică și strategică. Din perspectivă tehnică, lucrările vor aduce instalațiile la cele mai înalte standarde europene de performanță și siguranță, prin parteneri cu expertiză internațională solidă, precum VOITH și ELIN MOTOREN. Din perspectivă strategică, retehnologizarea acestor stații întărește rolul Hidroelectrica în stabilitatea și reziliența Sistemului Energetic Național, într-un moment în care echilibrarea producției regenerabile devine esențială pentru securitatea energetică a României”, a declarat Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica.
Prin planul de investiții 2025–2030, Hidroelectrica își propune modernizarea completă a infrastructurii hidroenergetice, alături de dezvoltarea de noi capacități regenerabile – hidro, solar, eolian și de stocare – consolidându-și poziția regională ca producător integrat de energie verde.
Cu un portofoliu de peste 6,3 GW capacitate instalată în hidrocentrale, la care se adaugă parcul eolian de la Crucea, compania rămâne un pilon esențial al securității energetice naționale și al tranziției României către energie curată.
Proiectul de retehnologizare de pe Lotru se înscrie în seria de investiții majore prin care Hidroelectrica își modernizează infrastructura critică, crește eficiența operațională și consolidează reziliența sistemului energetic – un pas cheie pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare și integrare a surselor regenerabile stabilite la nivel european.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.