FacebookTwitterLinkedIn

„Am construit un brand care are claritate, forţă de seducţie şi încredere în faţa consumatorilor. Un brand bine gândit strategic are capacitatea să alinieze toate manifestările business-ului — de la design la comunicare, comportament organizaţional şi tactici de marketing, şi să le dirijeze sub un steag comun, oferind sprijin business-ului.”, declară Isabelle Iacob, Director General Help Net.

În acest an, rebranding-ul s-a implementat în retail în peste 90 de locaţii, în urma unei investiţii de aproximativ 800.000 euro, iar în 2015 întreaga reţea va fi rebranduită integral.

„Procesul de rebranding a pornit prin demararea unui audit complex de brand, care a avut la baza cercetări de piaţă, studii în rândul clienţilor, interviuri, dar şi vizite în teren, obţinându-se informaţii ancorate în contextul real al industriei şi al categoriei. Astfel s-au identificat elementele principale care construiesc brandul Help Net, ADN-ul acestuia, elemente de brand equity pe care s-a construit noua identitate a brandului: mixul tuturor performanţelor brandului, de la cât de prezent este acesta în mintea oamenilor, la preferinţa şi loialitate şi, nu în ultimul rând – asociatorii creaţi în mintea audienţei şi superioritatea percepţiei audienţei asupra performanţei brandului.”, declară Aneta Bogdan, Brandient, compania de branding cu care a lucrat Help Net.

La nivel vizual, noua identitate şi platformă vizuală aliniază toate manifestările brandului pentru a oferi consistenţă comunicării şi pentru a sprijini modernizarea întregului retail. Noua platformă de brand dezvăluie o identitate de brand unică, bazată pe un sistem de iconuri care denotă competenţă, profesionalism, maturitate, educare şi, nu în ultimul rând, un ton pozitiv.

Campania de comunicare este construită pe relaţia farmacist-pacient şi vorbeşte atât despre relaţia umană care se creează între farmacist și pacient, cât şi despre importanţa unor sfaturi personalizate pe care aceştia trebuie să le primească. Farmaciştii reprezintă un segment profesional de încredere de top, peste tot în lume, iar în Help Net, aceştia vor rămane un pilon principal de relaţionare cu clienţii.

În aceeaşi măsură, pentru a îndeplini nevoile de convenienţă şi accesibilitate ale clienţilor, Help Net a lansat la 1 septembrie conceptul Help Net Convenabil, primul său brand economic care susţine  promisiunea de accesibilitate şi value for money. Prin Help Net Convenabil se doreşte atragerea şi menţinerea targetului cu venituri limitate şi mai puţin activ, adaptând platforma brandului la promisiunile de convenienţă şi avantaj pentru client.

Help Net Convenabil are manifestări vizuale specifice şi un mix de marketing de sine stătător, susţinut printr-o comunicare specifică ce targhetează segmente diferite de consumatori. Până în luna noiembrie, reţeaua Help Net Convenabil numără 16 farmacii, urmând ca până la finalul anului 2015 să ajungă la 45 de farmacii la nivel naţional. Anul 2014 marchează 16 ani de Help Net şi atingerea unui număr de 175 locatii la nivel naţional, cu o pondere a produselor non farmaceutice de 43% din cifra de afaceri Help Net. În acest moment, Help Net are 1.250 angajaţi, o echipă puternică de manageri şi 1.500.000 de clienţi fideli activi, pe care reușește să îi păstreze cu suces, prin programe dedicate, servicii de calitate și specialiști competenți, pregătiți să facă față cerințelor lor.

Unul din doi bucureşteni are un card de fidelitate Help Net. Profilul clientului Help Net constă într-un procent de 80% femei ce provin din mediul urban, cu vârsta de peste 30 de ani, în proporţie de 70%.

Piaţa farma, extrem de competitivă şi fragmentată, este caracterizată de prezenţa a peste 8.200 farmacii la nivel naţional. În 2014, piaţa farma a rămas relativ constantă ca valoare, dar a crescut în volum. În acest context, Help Net estimează o creştere a cifrei de afaceri, comparativ cu anul 2013.

Strategia Help Net este orientată în permanenţă către identificarea de noi oportunităţi de dezvoltare, extinderea reţelei pe plan naţional şi consolidarea businessului în farmaciile deschise. În acelaşi timp, HelpNet se dedică îndeplinirii misiunii, aceea de a oferi românilor cele mai bune soluţii şi competenţe profesionale pentru asigurarea sănătăţii şi stării lor de bine.