Rețeaua de farmacii Help Net, parte din Phoenix Group, susține dezvoltarea serviciilor de vaccinare în farmacii, în contextul în care autoritățile analizează transformarea programului pilot de vaccinare antigripală într-un serviciu permanent.
În paralel, sunt luate în discuție și extinderea acestuia către alte vaccinuri compensate, precum cele anti-HPV, antipneumococice și dTpa.
Help Net participă la programul pilot încă din noiembrie 2022 și, începând din decembrie 2024, oferă vaccinare antigripală în 40 de farmacii din rețea. În total, 60 de farmaciști din cadrul Help Net au urmat cursuri de specializare postuniversitară și sunt autorizați pentru activitatea de vaccinare.
Reprezentanții companiei subliniază că farmacia ar trebui privită ca un furnizor de servicii de sănătate, nu doar ca un punct de distribuție de medicamente. Potrivit lui Nikolay Kolev, Managing Director Farmexim | Help Net, această abordare reflectă o tendință globală și răspunde nevoii de a crește accesibilitatea populației la servicii preventive, într-un moment în care acoperirea vaccinală rămâne scăzută în România.
„Vaccinarea în farmacii nu înlocuiește, ci completează munca medicilor și oferă pacienților un traseu mai simplu și mai accesibil pentru prevenție”, a precizat Kolev. El a adăugat că modelul a fost deja validat la nivel internațional: în 57 de țări și teritorii vaccinarea în farmacii este autorizată, iar în unele cazuri farmaciștii pot și prescrie vaccinuri.
Datele disponibile arată că infrastructura necesară este deja funcțională. La nivel național, 416 farmacii sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală, iar peste 1.500 de farmaciști, inclusiv din rețeaua Help Net, sunt instruiți pentru a administra vaccinuri. În plus, în sezonul gripal 2023–2024, programul pilot a fost corelat cu compensarea vaccinurilor, ceea ce a permis un parcurs mai eficient pentru pacienți, fără vizite suplimentare la medicul de familie.
Help Net susține că extinderea programului la alte vaccinuri compensate și includerea vaccinării în atribuțiile permanente ale farmaciilor ar putea contribui la o creștere semnificativă a ratelor de imunizare și la întărirea rolului farmaciilor în prevenție. În prezent, autoritățile din domeniu analizează aceste posibilități, fără a exista încă o decizie oficială privind calendarul sau forma finală a extinderii.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.