FacebookTwitterLinkedIn

Aeroportul londonez Heathrow, unul dintre cele mai aglomerate din Europa, a raportat o scădere a numărului de pasageri în august, o lună de vârf, şi a atras atenţia asupra „dificultăţilor semnificative” din sector.

Heathrow Airport, deţinut de compania franceză Ardian, Autoritatea de Investiţii din Qatar, fondul de investiţii saudit PIF şi alţii, a anunţat că în august 7,87 milioane de pasageri au trecut prin cele patru terminale ale sale, un declin anual de 2,1%, iar cea mai aglomerată zi s-a înregistrat în 2 august, cu aproape 272.000 de pasageri, notează presa internațională.

În iulie, Heathrow a pierdut titlul de cel mai aglomerat aeroport din Europa în faţa rivalului din Istanbul. Heathrow Airport a anunţat că în iulie 7,86 milioane de pasageri au trecut prin cele patru terminale ale sale, în timp ce rivalul din Turcia a înregistrat 8,15 milioane de pasageri. Numărul total de pasageri pe Heathrow din iulie reprezintă un declin de 1,5% faţă de iulie 2025, în timp ce Istanbul a raportat un avans anual de 2,3%.

Dar oficialii de la Heathrow au dat asigurări că rămâne „cel mai punctual” aeroport din Europa.

„În pofida unor dificultăţi semnificative din sectorul aviaţiei în acest sezon, pasagerii s-au bucurat de zboruri confortabile, 98% aşteptând mai puţin de cinci minute la controlul de securitate, şi 98% din bagaje au fost expediate conform programului, ajutând la menţinerea titlului de cel mai punctual aeroport din Europa”, au precizat oficialii de la Heathrow.

În august, numărul de pasageri britanici pe Heathrow a scăzut cu 1,7% – cel mai semnificativ declin de pe toate pieţele sale – iar cel din UE cu 0,3%.

Aeroportul Heathrow, care a fost deschis în 1946, doreşte să-şi mărească capacitatea pentru a putea fi tranzitat de 150 de milioane de pasageri pe an.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.