Ulterior, HBO GO va difuza câte un nou episod în fiecare săptămână.
Bazat pe romanul clasic al lui Margaret Atwood, serialul al cărui titlu în limba română a fost tradus „Povestea slujitoarei” se petrece în Gilead, o societate totalitară distopică din viitorul Statelor Unite aflată în război civil și în care mediul a fost alterat ducând la o sterilitate generalizată. Gilead este condus de un regim creștin fundamentalist care tratează femeile ca pe o proprietate a statului interzicându-le să aibă serviciu, să controleze banii sau să citească.
Femeile tinere fertile, așa cum este Offred (interpretată de actrița Elisabeth Moss), se numesc Handmaids și sunt trimise împotriva voinței lor în familiile bogaților, unde practică relații sexuale ritualice cu bărbații pentru a avea copii pentru aceștia și soțiile lor.
Offred a fost trimisă în casa unui Comandant din elita societății, fiind supusă unui regim strict, un cuvând nepotrivit sau o faptă greșită putând duce la execuție. Offred își amintește însă „vremea de dinainte” când era căsătorită și a avut o fiică, dar tot ce poate face e să urmeze regulile prezentului cu speranța că va trăi cândva din nou liberă.
Actorii din rolurile principale sunt Elisabeth Moss (foto) („Mad Men”), Joseph Fiennes („American Horror Story: Asylum”, „Shakespeare in Love”), Samira Wiley („Orange is the New Black”), Max Minghella („The Mindy Project”), Yvonne Strahovski („Chuck”, „Dexter”), O.T. Fagbenle („The Five”), Alexis Bledel („Gilmore Girls”), Madeline Brewer („Orange is the New Black”) and Ann Dowd („Compliance”, „The Leftovers”).
Adaptarea pentru televiziune a romanului lansat în 1985 a fost creată și scrisă de Bruce Miller („The 100”), iar producători executivi sunt Bruce Miller, Warren Littlefield („Fargo”), Daniel Wilson, Fran Sears și Ilene Chaiken. Serialul „The Handmaid’s Tale”/„Povestea slujitoarei” este produs de MGM Television pentru platforma Hulu din Statele Unite și este distribuit internațional de MGM (Metro-Goldwyn-Mayer).