A fost odată ca niciodată o zi caniculară, foarte caniculară, foarte foarte caniculară în București. În acea zi, trei oameni cu o misiune rătăceau pe străzile toride și fără pic de umbră, în speranța firavă de a găsi un loc de parcare.
După câteva ture de cartier, s-a găsit, în sfârșit, un spațiu cât să încapă o mașină, s-au descărcat toate echipamentele foto și video și am pornit către Chef Atelier. Toropiți și însetați, am ajuns în fața casei, unde am avut un mic moment – nu de recul, dar nici de încântare, deoarece, din exterior, casa e respectabilă, dar nu formidabilă.
Am intrat însă cu hotărâre, iar în interior am avut un șoc – probabil cea mai primitoare, mai încântătoare, mai șarmantă încăpere-restaurant unde am avut bucuria de a păși vreodată. Este, de fapt, un restaurant cu o singură masă (opt locuri), care tronează în mijlocul unui decor foarte cochet, „titirisit”, cum ar fi spus străbunica mea. Florile proaspete din grădină înviorau masa, zâmbetul lui chef Cezar Munteanu lumina încăperea, aerul condiționat înviora cele trei ființe deshidratate, iar muzica… melodii vechi franțuzești interpretate sau reinterpretate într-o manieră suavă și în același timp energizantă, un fundal sonor perfect pentru discuții și mese de nota 10.
După multe ture în căutarea parcării, a ajuns și invitata noastră, Ana-Maria Doxan, Business Executive Officer Nespresso România, de altfel, persoana responsabilă pentru această descoperire extraordinară: Chef Atelier.
Mini-restaurantul lui Cezar Munteanu, un chef cu care am avut onoarea și bucuria de a lucra de-a lungul anilor cu ocazia evenimentelor Forbes România, este o inițiativă menită să promoveze gastronomia fină, dar și sustenabilitatea și zero waste, lucruri pe care le are în comun cu brandul Nespresso, la rândul său un mare promotor al acestor idei. Nu întâmplător, Nespresso România și chef Cezar au o prietenie „între gentlemen”, lucrând împreună pentru promovarea și concretizarea acestor două direcții de luptă cu risipa alimentară și cu originea nu foarte sănătoasă sau sustenabilă a anumitor ingrediente. Nu e de mirare deci că nici nu ajunseserăm bine și am primit câte un cocktail de cafea Nespresso și apă tonică, perfect după odiseea noastră prin soarele necruțător. În paranteză fie spus, m-a uimit nivelul la care chef Cezar vorbește despre cafea, de la notele și originea fiecărui sortiment până la sugestii complexe de pairing cu desert.
„Varietatea și calitatea sortimentelor Nespresso ne permit asocieri de excepție cu cele mai rafinate preparate fine dining create de chefi extraordinari. Parteneriatele cu restaurante precum Chef Atelier by Cezar Munteanu oferă posibilitatea de a extinde experiența fine dining printr-un pairing inedit cu o cafea organică de origine Nespresso Professional din Brazilia, Peru, Columbia sau Congo. Fiindcă nivelul de creativitate al chefilor este extraordinar, aceștia reușesc să adauge cafeaua ca ingredient în preparatele lor, uimind de fiecare dată audiența. Astfel, alăturarea dintre Nespresso și fine dining este absolut naturală”, mi-a povestit Ana, în timp ce ne delectam cu primul preparat din meniul gândit de Cezar (care a gătit, a povestit, a recomandat, a servit, a debarasat, a glumit – totul cu o eleganță desăvârșită).
Gustarea rece a fost, pentru mine, ca o salvă de tun – nu m-am mai putut gândi la altceva și nici vorbi despre altceva o bună bucată de timp: foie gras mousse, învelit în catifea de cacao, „asortat” cu sirop de trandafiri și cafea Brazilia Origini. Plus un strop de lavandă. Cezar ne-a explicat modul complicat și îndelungat în care obține foie gras, alături de faptul că este bine pentru digestie ca masa să înceapă cu un antreu dulce. Neapărat servit cu pâine neagră, cu semințe. De altfel, această mare preocupare pentru digestie, pentru o gastronomie care să țină cont de toate nevoile organismului uman pentru o masă ușor digerabilă a fost un alt punct care m-a atras la Chef Atelier. De la florile în culori vii care să stimuleze digestia până la modul în care Cezar pregătește fiecare fel de mâncare, în care „gestionează” usturoiul sau ceapa astfel încât să nu provoace reacții neplăcute – totul bucură și liniștește sufletele grăbite și stomacurile stresate din București.
Marcel și Marius, două ființe care nu apreciază neapărat combinația dulce-sărat, au păstrat o tăcere aproape totală după prima îmbucătură de foie gras, pe care l-au consumat până la ultima bucățică. Iar eu și Ana am savurat fiecare nuanță, fiecare parfum, mai ales lavanda ex-tra-or-di-na-ră pentru această combinație. Iar catifeaua de cacao și cafeaua au injectat putere într-un preparat fin și aparent molatec.
Sincer, aș fi fost fericită să primesc foie gras și la următoarele feluri, plus la desert, dar m-am resemnat cu ideea de „puțin și bun” (porția e generoasă, nu vă temeți, doar că pofta e mare).
Am continuat cu o crème brûlée din dovleac și brânză de capră, o poveste de vară cu dovleac din grădina lui Cezar, cu o crustă crocantă delicioasă și cu o consistență de pasteis de nata. Caracatița sauté cu garnitură arancino a fost momentul meu de cumpănă – nu mănânc deloc deloc caracatiță, dar sub nicio formă nu am vrut să stric bucuria de pe chipul lui Cezar, așa că i-am pasat-o pe furiș lui Marius (Cezar, când vei citi, te rog, nu te supăra!). Marius nu m-a dezamăgit și a mâncat cu mare bucurie și poftă două porții, spre invidia Anei, care cred că ar mai fi vrut și ea una. Orezul, fasolea și icrele de crap din arancino, precum și sosul de scoici au dispărut și ele urgent. Colegul meu Marcel nu „pune gura” nici el pe caracatiță, dar, mult mai curajos și mai disciplinat decât mine, a încercat și a avut o revelație – a dispărut toată porția.
După foie gras, vițelul a fost marea mea descoperire la Chef Atelier – în ultimii 20 și ceva de ani am oripilat chefi de pe vreo trei continente cerând de fiecare dată să primesc carnea de vită/vițel foarte bine făcută, nici măcar roz. Am citit pe fața lui Cezar o suferință atunci când a luat la cunoștință solicitarea mea, dar a încasat lovitura bărbătește și m-a asigurat că totul va fi bine. Mușchiul de vițel pe patul de piure de hribi și morcovi din grădină a fost ceva ce probabil că îmi voi aminti toată viața, deși, după cum spuneam, am mâncat vită din Japonia și până în America. Extraordinar de fraged și în același timp bine făcut, completat perfect de aroma foarte puternică a hribilor (ce bucurie când pot mânca aceste ciuperci în starea lor naturală, bătăioasă, nu varianta leșinată pe care o primesc adesea).
Și am mai putut și desert – papanași reinterpretați, din mai multe feluri de brânză, într-o crustă cremoasă, dar și crocantă de smântână, cu biscuit „ruginit”, cu un strop de cafea Nespresso și pe un sos de fructe de pădure. Dacă la vițel nu mi-e rușine să recunosc că am luat bucățele de pâine și am curățat lună farfuria, la desert am reușit aceeași performanță doar cu lingurița. Apropo de biscuitul de la desert, biscuiții ornamentali de la caracatița saute sunt realizați (ca absolut toate elementele servite la masă) în bucătăria lui Cezar, din piele de pește.
Am încheiat apoteotic cu un espresso scurt și cu promisiunea că revenim la Chef Atelier. Pentru mâncare (foie gras! vițel! desert!), pentru cafea, pentru muzică, pentru ambianță și, desigur, pentru compania minunată a lui chef Cezar.
P.S.: Important– toate mesele sunt plătite de echipa Forbes Life, pentru o imparțialitate totală.