În acest context, Guvernul și-a propus să reducă această cantitate la jumătate până în 2030, notează Digi24.
“Un român aruncă 129 de kilograme de mâncare pe an, în medie, însemnând mâncare gătită, fructe, legume, produse de panificaţie, lactate, carne”, a explicat Hanganu, care a ținut să precizeze faptul că această risipă alimentară se produce pentru că „estimăm greşit cantităţile atunci când facem cumpărături, nu depozităm corect alimentele, dar şi pentru că nu suntem atenţi la termenul de valabilitate”.
Potrivit acestuia, 12% din mâncarea cumpărată ajunge la coş, asta în timp ce 15% din populaţia României este obeză, ceea ce înseamnă că „românii nu se preocupă de calitatea şi de cantitatea mâncării”, susține Hanganu.
La rândul său, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a arătat că, pentru a diminua risipa alimentară, cea mai importantă este educarea consumatorului în familie şi în sistemul educaţional, dar şi reglementările şi activitatea instituţiilor care au atribuţii în acest sens.
“Mă bazez foarte mult pe implicarea autorităţilor, a institutelor de cercetare, a mediului academic şi a partenerilor interesaţi de acest fenomen. Noi, la Ministerul Agriculturii, care ar trebui să ne precupăm în primul rând de securitatea alimentară şi de suficienţa hranei, contribuim la acest subiect. Noi vom încerca să tragem un semnal de alarmă, să facem o agricultură sustenabilă, durabilă, să educăm consumatorul în direcţia prevenirii risipei alimentare şi în direcţia consumului de produse proaspete şi sănătoase”, a declarat Oros, citat de Agerpres.
Declarațiile pe această temă au fost făcute cu ocazia Zilei Internaționale de conștientizare asupra risipei alimentare celebrată pe data de 29 septembrie.