FacebookTwitterLinkedIn

În urma achiziționării, în luna iulie, a unei participații majoritare în Affidea, GBL inițiază schimbări în conducerea companiei.

Guy Blomfield, fost Chief Executive Officer (CEO) al Alliance Medical Group, a fost numit președinte al Supervisory Board și a preluat poziția de CEO interimar. Domnul Blomfield aduce la Affidea o experiență relevantă dintr-o gamă largă de sectoare de servicii de sănătate, inclusiv diagnosticare, spitale și stomatologie. În plus, el are cunoștințe extinse despre piețele geografice ale Affidea. Guy Blomfield, împreună cu echipa de conducere a Affidea, va continua să dezvolte afacerea pe piețele sale existente, precum și să caute oportunități de extindere pe noi piețe, care corespund strategiei de investiții pe termen lung a GBL.  

După ce a transformat Affidea într-un furnizor de servicii medicale de talie mondială, fostul CEO Giuseppe Recchi va urmări alte oportunități, rămânând în același timp strâns implicat în Affidea ca membru al Supervisory Board.

Guy Blomfield a declarat: “Aștept cu nerăbdare să lucrez cu colegii mei de la Affidea din întreagul Grup pentru a dezvolta în continuare prezența noastră medicală locală și, în egală măsură, pentru a sprijini personalul medical și echipele Affidea în vederea optimizării serviciilor noastre pentru pacienți pe termen lung. Contribuțiile lui Giuseppe și ale celorlalți membri ai Supervisory Board vor fi esențiale pentru aceste eforturi.”

Michal Chalaczkiewicz, Partener de investiții GBL și membru neexecutiv al Supervisory Board Affidea, a precizat:

“Aș dori să îi mulțumesc lui Giuseppe pentru rolul său în faptul că a crescut cu succes afacerea. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu el în noua sa calitate de membru neexecutiv al Supervisory Board, beneficiind de cunoștințele și experiența sa cu Affidea. Această tranziție este o evoluție naturală, facilitând o tranziție lină între echipa de conducere și noul Supervisory Board. Suntem încântați să îi urăm bun venit lui Guy în calitate de președinte și CEO interimar. Rezultatele sale și experiența sa în domeniu vor ajuta compania să își atingă obiectivele ambițioase.”

Giuseppe Recchi a comentat: “Sunt mândru că am transformat Affidea într-un campion în domeniul său, aproape dublând numărul de centre și veniturile, crescând compania până la 11.000 de persoane. Affidea este acum bine poziționată pentru a transforma în continuare domeniul sănătății și sunt fericit să sprijin GBL în acest nou capitol. În conformitate cu planurile mele pe termen lung, sunt pregătit să îmi dedic timpul și altor proiecte personale.”

Biografii

Guy Blomfield, cetățean britanic, are o experiență profesională considerabilă, de la roluri de Managing Partner în domeniul consultanței până la funcții de conducere și consultanță în companii precum Oasis Dental Care și BMI Healthcare. Între 2011 și 2018, a condus cu succes Alliance Medical Group, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de imagistică din Europa. Domnul Blomfield deține o diplomă de masterat de la London School of Economics.

Giuseppe Recchi, inginer de formație, a petrecut peste 30 de ani dezvoltând atât companii private, precum și companii multinaționale cotate la bursă, în sectoare precum infrastructură, telecomunicații, energie și sănătate. Sub conducerea sa, începând din 2018, Affidea a înregistrat un succes extraordinar, în ciuda pandemiei de Covid 19, inclusiv 30 de achiziții în patru ani. Domnul Recchi a poziționat Affidea ca lider în domeniul serviciilor avansate de diagnostic, ambulatoriu și tratament la cancerului în cele 15 zone geografice europene. 

Giuseppe și-a început cariera ca director general al Tileman Spa și Recchi Construction SpA, construind infrastructuri complexe în 25 de țări din întreaga lume. Pe parcursul celor 12 ani petrecuți în cadrul General Electric, a ocupat mai multe funcții de conducere, printre care cea de șef al departamentului Corporate M&A în EMEA pentru afaceri industriale și CEO al GE South Europe. Giuseppe Recchi, care a fost numit Cavaler al Ordinului Muncii de către președintele Italiei, a condus anterior Telecom Italia în calitate de președinte executiv și a fost președinte al Eni SpA. De asemenea, a deținut diverse funcții în cadrul consiliilor de administrație, printre care Exor SpA, Consiliul consultativ european al Blackstone, UnipolSai SpA și Massachusetts Institute of Technology E.I.