FacebookTwitterLinkedIn

Economia Greciei ar urma să înregistreze o creştere accelerată în 2026, depăşind marile economii ale Europei, graţie majorării investiţiilor şi cheltuielilor de consum robuste, arată proiectul de buget pe 2026 prezentat luni de guvernul elen.

Guvernul de la Atena se aşteaptă la o creştere economică de 2,4% în 2026, după un avans de 2,2% în acest an, graţie parţial fondurilor de relansare de la Uniunea Europeană, notează Agerpres.

„Un motor cheie al acestui elan este ritmul de creştere a investiţiilor, care ar urma să ajungă la 10,2% în 2026″, a declarat ministrul de Finanţe, Kyriakos Pierrakakis, după trimiterea proiectului de buget pe 2026 către Parlament.

Cu toate acestea, guvernul de la Atena şi-a revizuit în jos o previziune anterioară cu privire la creşterea economică din acest an, de la 2,3% până la 2,2%, din cauza stagnării economiei europene, o sursă importantă de investiţii şi turism pentru Grecia, precum şi a efectelor noii politici tarifare a administraţiei Trump în SUA.

Grecia, ţară care şi-a revenit după o criză a datoriilor care aproape a scos-o din zona euro, se aşteaptă la un surplus bugetar primar de 2,8% în 2026, pe fondul unor venituri mai mari din taxe şi al diminuării şomajului.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.