FacebookTwitterLinkedIn

Guvernul francez a anunţat un ajutor de peste un miliard de euro pentru fermieri, după ce valurile de căldură şi seceta au provocat pagube majore culturilor, păşunilor şi rezervelor de apă.

Acest sprijin vine în contextul în care guvernul lucrează la un buget periculos din punct de vedere politic pentru anul viitor, Parisul încercând să ţină sub control deficitul înaintea alegerilor prezidenţiale din 2027, notează Agerpres.

„Un miliard de euro reprezintă un efort semnificativ, având în vedere contextul bugetar actual”, a declarat reporterilor ministrul francez al Agriculturii, Annie Genevard. Aproximativ jumătate din pachetul total, 520 de milioane de euro, va fi utilizată pentru a oferi fermierilor plăţi rapide după daunele provocate de intemperii, a spus Genevard.

De asemenea, planul de ajutor prevede înfiinţarea unui fond de redresare, pentru a ajuta fermele să cumpere seminţe, plante şi hrană pentru animale după ce secetele au uscat terenurile agricole. Alte măsuri includ scutiri de impozite funciare, ajutor pentru plata asigurărilor sociale şi subvenţii pentru combustibil.

Principalul sindicat al fermierilor din Franţa, FNSEA, susţine că pierderile de producţie agricolă din această vară vor depăşi 10 miliarde de euro, fiind estimate deja la peste cinci miliarde de euro atât, pentru sectorul zootehnic, cât şi pentru producţia vegetală.

Un alt val de căldură este aşteptat săptămâna aceasta în Franţa, cel mai mare producător agricol din Uniunea Europeană.

Miercuri, Ministerul francez al Economiei şi Finanţelor a estimat că valurile de căldură şi seceta care au lovit Franţa în acest an vor diminua Produsul Intern Brut cu 0,1 puncte procentuale, în principal ca urmare a scăderii producţiei agricole.Calculele specialiştilor de la Ministerul Economiei şi Finanţelor arată că valurile de căldură şi seceta, care au afectat semnificativ unele culturi, ar trebui să ducă la o scădere de 8% a producţiei agricole franceze, aproximativ jumătate din scăderea observată în timpul valului de căldură istoric din anul 2003. Atunci, valoarea adăugată a agriculturii a scăzut cu aproximativ 15%.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.