
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, 23 martie, printr-o ordonanţă de urgenţă, un set de măsuri ce vizează consolidarea capacităţii instituţionale şi administrative a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi a Autorităţii pentru Digitalizarea României (MCID) necesare implementării componentei C7 – Transformare Digitală din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Odată cu aprobarea prezentului act normativ, la nivelul MCID va fi înfiinţat Grupul Operativ pentru Implementarea şi Monitorizarea reformelor şi investiţiilor privind transformarea digitală – Task Force, în care vor funcţiona, în perioada de punere în aplicare a PNRR al României, 17 posturi contractuale, în afara organigramei MCID, notează Agerpres.
În nota de fundamentare a documentului se precizează: „Se vor selecta astfel 17 specialişti dintre care majoritatea vor fi necesar să deţină competenţe digitale avansate şi competenţe de management de proiect integrator în domeniul transformării digitale necesare realizării activităţilor şi proiectelor descrise în cadrul PNRR al României, componenta C7 – Transformare Digitală”.