Entitățile guvernului chinez vor cumpăra așa-numitele “golden shares” – acțiuni de aur în Alibaba Group Holding Ltd. și în Tencent Holdings Ltd., potrivit Reuters. Acest pas sugerează că Beijing dorește control mai mare asupra celor doi jucători-cheie din cea mai mare arenă internet mondială. Structura acțiunilor, care în teorie permite guvernului să nominalizeze directori sau să se opună deciziilor importante, ar putea să le ofere oficialilor un instrument care să influențeze industria pe termen lung.
O companie a Cyberspace Administration of China (CAC) a cumpărat 1% din subsidiara de digital media a Alibaba din Guangzhou în 4 ianuarie, potrivit bazei de date corporate Qichacha. Portofoliul de media al companiei include afaceri cum sunt platformele de streaming Youku și browserul mobil UC Web. Un nou director care poartă același nume ca un oficial CAC a fost numit în aceeași zi, potrivit înregistrărilor raportate de Financial Times.
Vehiculul fondului care a cumpărat acțiunile din Alibaba are în spate CAC și companii de stat proeminente, precum CITIC, China Post și China Mobile Ltd., așa cum arată Qichacha. În derulare se află discuții cu privire la o entitate guvernamentală care să ia o cotă similară în subsidiara Tencent, potrivit Financial Times.
Tot mai multe semne arată că administrația lui Xi Jinping, dornică să retrezească cea de-a doua cea mai mare economie a lumii, schimbă cursul campaniilor împotriva dependenței de jocurile electronice și se pregătește să scoată de sub scrutinul oficial al guvernului firme cum sunt Alibaba.
Banca centrală a Chinei explorează metode de a ajuta industria de tehnologie a țării. Creșterea influenței statului în Alibaba și Tencent, cu câte 1% de acțiuni în fiecare, ar putea crește scrutinul asupra companiilor din afara Chinei și ar putea încetini expansiunea acestora. Beijing deține deja golden share în compania-mamă a Tiktok, Bytedance și înKuaishou.
Organele de stat chinezești au investit de ani de zile miliarde de dolari în companiile private de succes, de la Didi la Ant Group Co., fondată de Jack Ma. În ultimii ani, Beijing a restrâng orice sferă din domeniul internetului. În timp ce nu se știe dacă Beijing va duce la bun sfârșit achizițiile în discuție și își va exercita vocea pe care o va obține în consecință, se știe cu siguranță că prin aceste posibile achiziții guvernul va avea acces la informații foarte importante. Proprietarul TikTok, ByteDance Ltd., și Weibo Corp. fac parte din firmele mari de internet care au făcut public faptul că guvernul are acces la date.