FacebookTwitterLinkedIn

Guvernul va analiza posibile măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți dacă scumpirile vor continua în perioada următoare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, a declarat premierul Ilie Bolojan.

„Dacă în zilele următoare vom constata că există o dinamică de creștere a prețurilor la carburanți, vom analiza ce măsuri putem lua pentru a limita aceste creșteri, astfel încât să fie suportabile pentru cetățeni și pentru economie”, a afirmat premierul.

Potrivit acestuia, conflictul din Orientul Mijlociu a perturbat lanțurile de transport pentru țiței și produse petroliere, dar și pentru anumite materii prime utilizate în industrie, precum ureea sau amoniacul. În consecință, scumpirile la combustibili se resimt pe piețele din întreaga lume, nu doar în Europa.

Premierul a subliniat că România depinde în mare măsură de importuri în cazul petrolului și al carburanților. „În cazul țițeiului și al derivatelor sale, motorină și benzină, România importă peste două treimi din consum”, a explicat el.

Pe piețele internaționale, prețul țițeiului a crescut cu aproximativ 40–50%, iar motorina a înregistrat scumpiri chiar mai mari, în timp ce creșterile la benzină au fost ceva mai moderate. În România, prețurile din benzinării au urmat aceeași tendință, însă majorările au fost mai temperate.

Ilie Bolojan a avertizat că evoluția prețurilor va depinde în mare măsură de durata și amploarea conflictului din Orientul Mijlociu, în special dacă acesta va afecta rafinării sau transportul petrolului din zona Golfului.

În acest context, Guvernul monitorizează zilnic evoluția pieței și ar putea interveni pentru a limita impactul scumpirilor, însă premierul a subliniat că astfel de măsuri nu pot elimina complet creșterile de preț.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.