Executivul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu 135,622 milioane lei, sumă destinată asigurării continuității serviciilor de navigație aeriană furnizate de ROMATSA, în contextul indisponibilizării veniturilor colectate prin Eurocontrol.
Guvernul a decis alocarea sumei din Fondul de rezervă bugetară, respectiv echivalentul a 25,857 milioane euro, reprezentând totalitatea veniturilor colectate de Eurocontrol pentru serviciile de navigație aeriană de rută furnizate de ROMATSA între 1 iulie și 6 august 2026. Aceste sume nu au mai fost virate către regie ca urmare a unei popriri executorii instituite în baza unui litigiu în care statul român este debitor, iar ROMATSA nu este parte. Indisponibilizarea veniturilor afectează fluxul financiar al regiei, deși acestea reprezintă contravaloarea serviciilor prestate.
Fondurile alocate vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor esențiale ale ROMATSA, inclusiv cheltuieli de personal, costuri operaționale necesare menținerii serviciilor de navigație aeriană și alte obligații de plată prevăzute de legislația aplicabilă. Guvernul subliniază că măsura are caracter temporar și compensatoriu, nefiind o subvenție permanentă și nici o preluare a obligațiilor regiei de către bugetul de stat.
În cazul în care Eurocontrol recuperează sau virează ulterior către ROMATSA sumele indisponibilizate, regia va restitui integral la bugetul de stat fondurile primite, în termen de maximum cinci zile de la încasare. De asemenea, sumele neutilizate până la finalul anului 2026 vor fi returnate Fondului de rezervă bugetară.
În paralel, ROMATSA a inițiat demersurile pentru accesarea unei finanțări de la Exim Banca Românească, în condițiile Legii nr. 170/2026. Până la finalizarea acestei finanțări, alocarea din Fondul de rezervă asigură lichiditatea necesară continuării activității și evitării unei situații în care serviciile de navigație aeriană ar putea fi afectate.
Poprirea aplicată de Eurocontrol asupra veniturilor ROMATSA a fost instituită la începutul lunii iulie, în executarea unei hotărâri pronunțate în Belgia într-un litigiu care vizează obligațiile de plată ale statului român din contractul european de achiziție a vaccinurilor anti‑COVID‑19. Litigiul își are originea în contractul semnat în mai 2021 de Comisia Europeană, în numele statelor membre, pentru achiziția de vaccinuri.
Pe fondul scăderii cererii și al stocurilor excedentare, Polonia și România au oprit recepționarea dozelor programate și au refuzat plata acestora. În aprilie 2026, Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles a stabilit obligații de plată de aproximativ 1,9 miliarde euro: 1,3 miliarde euro pentru Polonia și 600 de milioane euro pentru România. În lipsa achitării imediate, Pfizer a inițiat proceduri de executare silită în Belgia, solicitând poprirea taxelor de rută colectate de Eurocontrol pentru cele două state.
Eurocontrol colectează centralizat taxele de rută de la companiile aeriene care tranzitează spațiul aerian european și le virează ulterior către operatorii naționali de servicii de navigație aeriană, respectiv PANSA în Polonia și ROMATSA în România. Prin aplicarea măsurii de poprire, fondurile sunt reținute la sursă, afectând direct bugetele operaționale ale celor două instituții, care depind majoritar de aceste venituri.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.