Sumă va fi alocată statului vecin în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, astfel cum a fost modificat prin cele cinci Protocoale Adiționale, prin completarea Programului de Cooperare pe anul 2016.
Decizia de astăzi a Executivului concretizează rezultatele tratativelor de la Chișinău, finanțarea nerambursabilă de 550.000 de euro pentru statul vecin urmând să fie destinată fazei a doua a construcției gazoductului care interconectează sistemele de transport gaze naturale din România și Republica Moldova.
Potrivit comunicatului emis de Guvern, implementatorul/beneficiarul acțiunilor care urmează să fie derulate va fi Vestmoldtrans, operatorul de transport gaze naturale din Republica Moldova, iar executantul – Transgaz, operatorul român de transport.