Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi BIRD şi a Acordului privind asistenţa financiară nerambursabilă dintre România şi BIRD, în calitate de administrator al Fondului BIRD pentru soluţii inovatoare privind bunurile publice globale, semnate la Bucureşti pe 19 iulie, a anunţat purtătorul de cuvânt al executivului, Dan Cărbunaru. Primul acord e în valoare de 600 milioane euro şi cel de-al doilea este de 24 milioane de dolari, a adăugat el.
„Aprobarea proiectului de lege privind ratificarea Acordului de împrumut, în valoare de 600 milioane euro şi unui Acord privind asistenţa nerambursabilă de 24 milioane de dolari între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, ambele aferente primei finanţări programatice pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă. Cele două Acorduri au fost semnate la Bucureşti, la data de 19 iulie a.c., în baza aprobărilor anterioare la nivelul Guvernului şi Preşedintelui României. Finanţările urmează să asigure implementarea unor acţiuni asociate reformelor urmărite în cadrul PNRR, dar şi pentru gestionarea crizei umanitare generată de agresiunea militară rusă din Ucraina”, a anunţat Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului, potrivit news.ro.
Conform declarațiilor sale, „finanţările sunt grupate pe doi piloni – consolidarea incluziunii şi administrării fiscale, incluzând acţiuni care implică răspuns la criza umanitară, în domenii precum sănătate, educaţie, asistenţă socială, locuire, ocupare, reforma pensiilor şi reforma fiscală”.