Mindshare Media, a doua agenție de media a grupului, a derulat afaceri în valoare de 8,28 milioane de euro, cu un profit net de 325.120 euro. Cifra de afaceri a fost mai mică cu 30% față de 2012 (efectele ordonanță!), iar profitul net a crescut cu 144.531 euro. Cel mai important client al agenției a fost Unilever, care a consumat 71.298 puncte de audiență pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani). Alți clienți ai Mindshare Media: Ford România (3.984 GRP’30 pe targetul comercial), Boehringer Ingelheim (3.737) și Piraeus Bank (3.603). Agenția a prestat servicii pentru 10 clienți.
În septembrie 2013, OgilvyAction România a fuzionat cu agenția G2 România, formând Geometry Global România, agenție de activare de brand, cu o cifră de afaceri de 5,03 milioane euro și un profit net de 144.867 euro. Geometry Global România nu face parte din grupul Ogilvy.
Alte agenții din grupul Ogilvy au raportat următoarele bilanțuri:
OgilvyOne Advertising – cifră de afaceri de 2,34 milioane euro și un profit net de 490.507 euro;
Ogilvy PR – cifră de afaceri de 533.586 euro și un profit net de 73.224 euro;
Hogarth România (producție video) – cifră de afaceri de 1,68 milioane euroși un profit de 332.343 euro.