FacebookTwitterLinkedIn

Anul trecut, Electrica a raportat un profit net de 559 milioane de lei spre deosebire de anul precedent când a raportat pierderi de 552,9 milioane lei. Veniturile au atins 10.010 milioane de lei, mai mari cu 39,4% față de anul 2021.

Profitul net a fost generat, în principal, de performanța segmentului de furnizare și, în plan secundar, de aplicarea noilor reglementări cu privire la consumul propriu tehnologic, pe fondul creșterii prețului unitar al energiei electrice, cât și al deficitului existent în Uniunea Europeană.

Alexandru Chiriță, Director General Electrica S.A.: „Performanțele financiare înregistrate de Grupul Electrica în anul 2022, unul atipic pentru piața energiei, și nu numai, sunt rezultatul unui proces continuu de optimizare și adaptare la evoluțiile economice și legislative.

Le mulțumesc colegilor, clienților, investitorilor și partenerilor noștri, care au susținut aceste demersuri și au contribuit la gestionarea corespunzătoare a condițiilor adverse în care ne-am desfășurat activitatea anul trecut.

În perioada următoare vom continua procesul de adaptare a activităților și a strategiei la condițiile pieței, mizând, în același timp, pe o creștere sustenabilă a companiilor din Grup, astfel încât să putem asigura stabilitatea financiară și eficiența tuturor liniilor de business pe care le deținem în portofoliu”.

În anul 2022, EBITDA consolidată a crescut cu 1.491 milioane de lei comparativ cu 2021 (vs. scădere 1.081 milioane RON în anul 2021 comparativ cu 2020), în timp ce marja profitului net a crescut cu 1.112 milioane lei (vs. scădere 940 milioane RON în 2021 comparativ cu 2020).

Grupul Electrica a distribuit, în anul 2022, aproximativ 17,73 TWh (în scădere cu 4% față de anul 2021) către un număr de aproximativ 3,9 milioane de utilizatori;

În anul 2022, Electrica a furnizat pe piața cu amănuntul aproximativ 8,6 TWh (în creștere cu 8,7% față de 2021) către un număr de aproximativ 3,5 milioane de locuri de consum;

În 2022, Electrica Furnizare a fost lider de piață cu o cotă de 17,61%. În același timp, compania a fost lider și pe piața FUI (furnizorilor de ultimă instanță), cu o cotă de 30,53%, pe piața concurențială având o cotă de 12,82% (conform raport ANRE septembrie 2022);

Grupul Electrica urmărește în continuare extinderea portofoliului în domeniul producției de energie electrică, în special din surse regenerabile.