FacebookTwitterLinkedIn

În vremuri în care multe companii au decis să-și închidă sau să-și restrângă operațiunile, compania Thales plănuieşte să recruteze anul acesta peste 9.000 de angajaţi la nivel global, din care 240 din România.

Mai mult, compania pune la dispoziţie şi internship-uri pentru studenţi, în domeniul dezvoltării şi testării de software.

„În 2025, Thales a angajat 8.800 de persoane, depăşind obiectivul iniţial anunţat de 8.000 de angajări. În ultimii 5 ani, Thales a recrutat cel puţin 8.000 de persoane pe an pentru a susţine dinamica de creştere a sectoarelor sale de activitate. Aproximativ 40% dintre noii angajaţi vor fi repartizaţi în domeniul ingineriei (inginerie software şi de sisteme, securitate cibernetică, inteligenţă artificială şi date), iar 25% în industrie (tehnician, operator şi poziţii de ingineri)”, se precizează într-un comunicat al companiei.

Anul trecut, Thales a primit 1,4 milioane de candidaturi la nivel mondial, depăşindu-şi recordul de un milion de CV-uri primite în 2024.

„Pentru 2026, Thales are în plan să recruteze aproximativ 3.300 de persoane în Franţa, 800 în Regatul Unit, 630 în America de Nord, 530 în Australia, 520 în Ţările de Jos, 450 în India, 300 în Germania, 240 în România, 200 în Singapore şi 140 în Polonia. Pe lângă cele 9.000 de recrutări externe, 3.500 de angajaţi vor beneficia de programul de mobilitate internă, lucru posibil datorită diversităţii sectoarelor de activitate, rolurilor şi prezenţei geografice extinse a Grupului Thales”.

În România, Thales are o prezenţă semnificativă. Peste 650 de ingineri software lucrează, în prezent, la Centrul de Excelenţă în Inginerie (ECC) din Bucureşti, care a ajuns să deservească toate ariile strategice ale grupului Thales, respectiv Apărare, Aerospaţial şi Cyber & Digital. Thales deţine trei Centre de Excelenţă în Inginerie la nivel global, cel din România fiind unul dintre acestea, dar şi cel mai mare pe zona de dezvoltare de soft. Celelalte două centre sunt în Franţa şi în India.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.