Grupul Printco–Editura Gama din Iași a fost selectat în programul de internaționalizare PinkMoon, dezvoltat de Raiffeisen Bank România și InnovX pentru companii conduse de femei.
Compania a fost desemnată câștigătoare în urma unei competiții la care au participat aproximativ 2.500 de firme, potrivit organizatorilor.
În cadrul programului, reprezentanții grupului vor participa la sesiuni și întâlniri de business organizate în Viena, Londra și Tokyo, destinate conectării cu investitori, parteneri corporate și potențiali clienți internaționali.
Printco activează în producția de ambalaje din carton pentru industriile farma, alimentară și cosmetică, iar Editura Gama operează pe piața de carte educațională pentru copii.
Potrivit companiei, grupul are afaceri de aproximativ 15 milioane de euro și peste 170 de angajați.
La Londra, compania urmează să participe la un eveniment organizat la London Stock Exchange, iar în Japonia discuțiile vor viza posibile parteneriate pentru licențierea conținutului educațional.
„Pentru companiile românești mature, internaționalizarea devine o condiție de competitivitate pe termen lung”, a declarat Diana Mocanu, fondatoare și CEO al grupului.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.