Tranzacția s-a desfășurat la Bursa de la Varșovia pe parcursul a două zile. Numeroși investitori polonezi și internaționali și-au depus cererile, supraevaluând în mod semnificativ oferta de bază, compusă din 55.000.000 de acțiuni noi. Pe fondul cererii ridicate, compania a decis să mărească volumul ofertei cu peste 60% și, în final, să aloce 88.700.000 de acțiuni la 6,40 PLN per acțiune, atrăgând cca. 123 milioane euro, care vor fi utilizate pentru a consolida structura de capital a Grupului și pentru a finanța creșterea viitoare.
Santander, Erste Group, WOOD & Company, Joint Global Coordinators și Joint Bookrunners au sprijinit compania în această tranzacție.
„Atât investitorii polonezi, cât și cei internaționali, au contribuit cu o cerere de înaltă calitate, permițând GTC să mărească tranzacția cu peste 60% față de dimensiunea planificată inițial și să realizeze o reducere moderată de circa 6,6% față de prețul mediu per volum la 10 zile”, a declarat Mateusz Kacprzak, Director Corporate and Investment Banking la Santander Polonia.
GTC este listat la Bursa de Valori din Varșovia și Johannesburg și este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de spații comerciale și de birouri din Europa Centrală și de Est, activ în Polonia, România, Ungaria, Croația, Serbia și Bulgaria. GTC Group are un portofoliu de proiecte evaluat la aproape 2,3 miliarde de euro, care include 46 de clădiri, dezvoltate pe o suprafață de 1.300.000 de metri pătrați.