FacebookTwitterLinkedIn

Proprietarii companiei farmaceutice germane Stada sunt pe punctul de a solicita băncilor de investiții asistență pentru vânzare sau listare la bursă, a informat ziarul german Handelsblatt, citat de Reuters. Stada are operațiuni și în România, iar anul trecut a demarat construcția unei fabrici de medicamente la Turda. 

Producătorul german de medicamente generice, deținut în majoritate de firmele Bain și Cinven din 2017, vinde produse de îngrijire a sănătății, cum ar fi analgezice și loțiuni de protecție solară, precum și medicamente biosimilare și generice.

Raportul Handelsblatt spunea că, deocamdată, cea mai probabilă opțiune este vânzarea unui pachet minoritar din Stada către un al treilea investitor și că Stada ar putea fi evaluat până la 15 miliarde de euro într-o tranzacție.

În această vară, grupul farmaceutic german a anunțat creșteri ale vânzărilor și profitului de două cifre procentual, aferente primei jumătăți a anului 2023. Vânzările grupului au crescut cu 16% la 2,1 miliarde de euro, în timp ce EBITDA (câștigurile înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare) s-a îmbunătățit cu 30%, până la 509 milioane de euro în primele șase luni ale anului 2023. Compania și-a dublat profitul în ultimii cinci ani.

În România, Stada a demarat lucrările de construcție a primei fabrici de medicamente construită de o companie internațională în ultimii 30 de ani în țară. Cu o investiție de peste 50 milioane de euro, noua facilitate de producție este amplasată în Parcul Industrial Arieș din Turda, județul Cluj. Implementarea proiectului de tip greenfield este parțial susținută de Guvernul României, printr-o contribuție de ajutor de stat. 

Unitatea de producție și ambalare va cuprinde inițial nouă linii tehnologice, cu o capacitate de 120 milioane cutii produs farmaceutic pe an. Suprafața totală a unității este de aproximativ 30.000 mp și permite o extindere rapidă a liniilor de producție până la un număr de 12.