Retailerul DIANA își consolidează prezența în județul Dâmbovița prin inaugurarea a două noi magazine.
În ciuda vremurilor de criză, Irina Crăciunescu, Diana Ilie Crăciunescu și Adina Crăciunescu au mizat pe o strategie de business ce se concentrează pe trei direcții esențiale: expansiune și diversificare, inovație, dar și echipă și cultură dinamică. Și, potrivit celor trei antreprenoare, strategia aceasta va rămâne la baza dezvoltării businessului și în următoarea decadă.
Astfel, în ceea ce privește expansiunea, retailerul a deschis două magazine în județul Dâmbovița. Odată cu cele două inaugurări, rețeaua de magazine DIANA ajunge la 81 de locații. În 2023, grupul a inaugurat șapte magazine, dintre care șase sub brandul Diana și unul Pescăria Magic.
Retailerul Diana face parte din grupul Diana, business fondat în urmă cu mai bine de 30 de ani de familia Crăciunescu. În ultimii patru ani, familia Crăciunescu a investit în special în modernizarea liniilor de producție, a extinderii rețelei proprii de magazine, dar și în achiziția de noi businessuri. Un exemplu în acest sens este faptul că, în anul 2022, grupul vâlcean a achiziționat integral compania Magic Tic Tac, producătorul brandului Pescăria Magic.
În prezent, din grupul Diana fac parte două companii: Diana SRL și Diana Com SRL (rețeaua de retail). În 2022, grupul a înregistrat o cifră de afaceri ce depășește 685 de milioane de lei. De asemenea, profitul a fost de peste 27 de milioane de lei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania