Deținătorul unor mărci precum Caroll, Bonobo, Cache Cache, Morgan și Sarenza, grupul Beaumanoir preia Naf Naf, adică 12 din cele 102 magazine ale brandului francez și aproximativ jumătate din cei 600 de angajați.
Aflat în procedură de protecție juridică din luna mai, brandul francez de fashion Naf Naf va fi preluat parțial de Groupe Beaumanoir, reiese dintr-o hotărâre a Tribunalului Comercial din Bobigny (Seine-Saint-Denis), potrivit RetailDetail.eu.
Astfel, Beaumanoir va opera magazinele achiziționate sub alte mărci. Practic, ca lanț de retail, Naf Naf va dispărea.
Conform hotărârii judecătorești, pentru preluarea brandului francez a mai aplicat și Grupul Amoniss, proprietarul Pimkie, dar acesta s-a retras din cauza unei situații financiare fragile, menționează AFP.
Naf Naf, care a avut perioada de glorie în anii 1980 și 1990, s-a confruntat cu probleme financiare majore în 2020 din cauza pandemiei de Covid-19. După faliment, a avut loc o relansare sub conducerea franco-turcă SY International.
Însă câțiva ani mai târziu, în septembrie 2023, a urmat o a doua cerere pentru a obține protecție juridică. Atunci, compania turcă Migiboy Tekstil a salvat temporar brandul printr-o investiție de 1,5 milioane de euro și promițând că va păstra 90% din locurile de muncă și peste o sută de magazine.
Dar, si acest proiect a eșuat, fapt ce a forțat brandul să solicite o altă protecție juridică pentru a treia oară.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.